

Ne vorbește Sfântul Cleopa de la Sihăstria (†2 decembrie)
- Părinte Cleopa, ce bucurii duhovnicești mai deosebite ați avut la Mănăstirea Sihăstria în anii tinereții?
- Cele mai mari bucurii duhovnicești le-am avut în primii zece ani, când am fost cioban la oile mănăstirii împreună cu frații mei. Stâna, oile, trăirea în liniște și singurătatea pe munte, în mijlocul naturii, mi-au fost cea mai înaltă școală de călugărie și teologie din toată viața mea. În acești ani m-am rugat cel mai mult și am citit numeroase scrieri ale Sfinților Părinți, precum „Patericul”, „Scara” Sfântului Ioan Scărarul, Sfântul Isaac Sirul, Sfântul Efrem Sirul, „Puțul” Sfântului Ioan Gură de Aur, „Hexaimeronul” Sfântului Vasile cel Mare, Viețile Sfinților și Sfânta Scriptură.
Cărțile le împrumutăm din bibliotecile mănăstirilor Neamț și Secu și le purtăm cu mine în desagă, cu oile pe munte. Iar rugăciunea mea era citirea Psaltirii în fiecare zi și Cele șapte laude. După ce terminăm pravila, mâncăm ceva din desagă, apoi scoteam scrierile Sfinților Părinți și citeam pe lângă oi până seara. Îmi erau așa de dragi cuvintele Sfinților Părinți, încât se lipeau ca ceara de inima mea! Mi-amintesc că odată și Sfântul Ioan Iacob, bibliotecar la Mănăstirea Neamț între anii 1933-1939, mi-a împrumutat cartea „Alfavita sufletească”.
Apoi mă întâlneam cu pustnicii care se nevoieau acum cincizeci de ani în pădurile din împrejurimi, cărora le ceream cuvinte de folos și le duceam câte ceva de mâncare de la stână. Toate acestea au fost pentru mine cele mai curate bucurii duhovnicești.

- Ce sfat deosebit dați ucenicilor Prea Cuvioșiei Voastre, pe care i-ați crescut și învățat voia lui Dumnezeu?
- Să rămână în dragostea lui Hristos și să se iubească unii pe alții cu dragostea cu care i-am iubit și eu. Apoi, să-i ajute și ei pe alții la mântuire, să rămână sub ascultare în Biserica Ortodoxă și să se roage pentru iertarea păcatelor mele, că aștept din zi în zi să mă cheme Hristos la judecată și să dau socoteală pentru toate.
Să nu uite ucenicii mai că, oricâtă șiință, avere și cinste am avea, oricâtă rugăciune și nevoință am face, nu ne putem mântui dacă nu ne iubim, dacă nu ne iertăm și dacă nu ne ajutăm unii pe alții, că „Dumnezeu dragoste este”. Altfel, în zadar toată osteneala și nădejdea nostră.
Cât am putut, m-am silit, cu darul lui Dumnezeu, să folosesc și să învăț pe fiecare, călugăr și credincios, calea mântuirii. Pe nimeni n-am întors deșert de la ușa chiliei mele, ci am deschis-o tuturor care au venit la mine, știind că, odată cu ficare om, intră și Hristos în chilia mea.
Nu pot spune că am făcut tot ce aș fi putut face, nici n-am împlinit cu fapta ce i-am învățat pe alții. Însă nădăjduiesc că mă voi mântui prin mila lui Dumnezeu și prin rugăciunile Bisericii și ale fiilor mei duhovnicești.
- Ce dorință mai aveți acum în suflet?
- Să las toate și să mă rog pentru păcatele mele, asta e ultima mea dorință. Că nimic nu este mai ușor decât a învața pe alții, și nimic nu este mai greu decât a face ce înveți pe alții. De aceea, acum și eu aș vrea să las toate și să împlinesc cu fapta ce i-am învățat pe alții toată viața.
Din „Ne vorbește Părintele Cleopa”, volumul V, Editura Episcopia Romanului, 2010
Icoană realizată de Florentina Mardari
Niciun comentariu încă. Fii primul care comentează!
