Mă gândesc iarăși la Sfântul Mina. De fiecare dată când mi-l închipuiam înainte, îl vedeam conform imaginii create de iconografie: un Sfânt Mucenic soldat. În mintea și în inima mea se contura un anumit tip de caracter. Un soldat martir, pe care să-l respect, într-adevăr, pentru credința și mucenicia săvârșite în numele Domnului Hristos, fără însă a simți vreo afinitate anume cu sfinția sa.
Însă de când Sfântul Mina − nu știu din ce pricină! − a căutat către prea-netrebnicul meu suflet și își face simțită prezența zi de zi în viața noastră, sufletul a început să-l vadă într-o lumină nouă. Adevărul este că nu știu nimic despre felul său de a fi, dar îmi vine gândul mereu, în ultima vreme, să mă raportez la acel ceva din viața lui care l-a determinat să lase lumea și să aleagă pustia. Până la urmă, Sfântul Mina poate că a fost mai mult pustnic decât soldat, poate că aceasta a fost adeziunea sa matură, personală, conștientă. Poate că tocmai armata era un obicei al vremii, în sensul că asta era soarta generală a tinerilor bărbați în acele timpuri încercate permanent de războaie, nu trebuie neapărat să fi fost o înclinație vocațională, o alegere. Probabil că era cam singurul făgaș pe care te puteai încadra pe atunci ca tânăr bărbat.
Dar Sfântul Mina, la vremea maturității, iată, a ales − cu risc, chiar − să părăsească această cale și să se retragă ca simplu pustnic în rugăciune. Cel mai probabil a petrecut ani buni acolo, în singurătate, în cugetare, în frământări și lupte. O devenire lăuntrică specifică pustiei și anahoreților.
Genul acesta de lucrare, de petrecere a vieții, mi-l descrie altfel pe Sfântul Mucenic Mina. Seamănă întru-un fel cu Sfântul Efrem, căci și Sfinția sa a avut vreme de pustie, de cugetare și de rugăciune și, din propria libertate și dragoste pentru Dumnezeu și pentru viața lumii, a ales această taină a muceniciei, care lucrează în veac în ființa omenească. Probabil că același duh și înrâurire lăuntrică a mișcat și cugetul Sfântului Mina a lăsa toate și a veni înaintea oamenilor să-L mărturisească pe adevăratul Dumnezeu. Ce fel de râvnă, ce fel de credință, ce fel de bărbăție și de nădejde în viața veacului ce va să fie, ce fel de dragoste de Dumnezeu și de om trebuie să fi învăpăiat, să fi aprins ca niște cărbuni încinși puterile sufletești ale Sfântului Mina? Ce fel de inimă trebuie să aibă un astfel de om ca să creadă în așa fel încât să plătească prețul propriului sânge pentru a dărui viață lumii? Ce fel de minte străvăzătoare trebuie să fi avut încât să străbată logica realității imediate și să vadă dincolo, în adevărata viață, să creadă în realitatea acestei taine lucrătoare, în care nu mai spui nimic, nu mai faci nimic, nu aduci acte de caritate oamenilor, nu fapte bune și exemplare, ci doar socotești propria viață, propriul trup ca tot ceea ce ai, și chiar pe ele le încredințezi Domnului și lumii.
De aș avea pricepere și cinstire evlavioasă, aș încerca să pictez o icoană cu Sfântul Mina ca pustnic mucenic.
În ultima vreme, Sfântul iese în întâmpinarea tuturor nevoilor noastre și este tare frumos că îi ajută foarte mult și pe copii atunci când nu găsesc un lucru rătăcit sau când le trebuie ceva. Am reușit să-mi fac timp să citesc Acatistul dumnealui și, găsindu-l descris ca pe un sfânt grabnic-ajutător celor primejduiți de hoți sau răpitori, un sfânt al celor năpăstuiți, pe care îi ajută să găsească cele ce le sunt necesare, îmi doresc să-l rog și eu ceva de preț pe Sfântul Mina:
Dragă Sfinte Mina, te rog să mă răpești și să mă scapi din primejdia în care mă aflu, de a-mi pierde sufletul, deoarece sunt prădată zi de zi de hoții nemiloși ai patimilor mele, sunt prădată de deșertăciunea acestei lumi și de puterile cele nevăzute ale viclenilor.
Te rog să mă scapi de hoții și prădătorii sufletelor copiilor mei, să îi ajuți mereu să Îl găsească pe Domnul, să se găsească pre ei înșiși, sfinte drag, așa cum i-a făcut Dumnezeu.
Lumea întreagă scapă-o, și tot sufletul creștinesc! Sfânta Biserică a Domnului Hristos slobozește-o și o restaurează din mâinile celor ce o pradă când îi însângerează taina și sfințenia cu duhul lumesc.
De asemenea, te mai rog să ajuți sufletul meu și al fraților mei întru Domnul, ca să aflăm făgașul lăuntric și practic al mântuirii, să-L aflăm pre Domnul, să găsim ceea ce am pierdut fără să știm măcar că avem: pre Tatăl, pre Fiul și pre Sfântul Duh. Dacă ești ajutătorul celor ce au pierdut, ajuta-ne să ne aflăm pre noi înșine mai adevărat, și ne găsește tu, prin sfintele tale rugăciuni, un locșor în Împărăția Cerurilor. Ajută-mă să aflu duhul rugăciunii celei sfinte, al dragostei adevărate, al smereniei, duhul blândeții și al răbdării nădăjduitoare. Sfinte Mina, ajută sufletele celor ce rătăcesc neștiind încotro să meargă, ajută-i să-L găsească pe Dumnezeu. Sfânta umilenie. Isihia.
Maria Tudor