Prima şi a doua înviere

Mitropolitul Ierótheos al Nafpaktosului

Adormirea Maicii Domnului şi mutarea ei, adică învierea trupului ei şi înălţarea sa la ceruri, ne călăuzesc să vedem care sunt „prima” şi „a doua înviere” pentru oameni, și să facem distincțiile necesare față de învierea trupului Născătoarei de Dumnezeu.

Dumnezeu îi vestește episcopului Bisericii din Smirna: „Cel ce biruieşte nu va fi vătămat de moartea cea de-a doua” (Apocalipsa 2:11). Această înseamnă că pentru om există prima şi a doua moarte.

După Sfântul Areta al Cezareei, prima moarte este moartea firească, „despărţirea sufletului de trup”, așa cum a hotărât Dumnezeu pentru Adam: „Pământ eşti şi în pământ te vei întoarce” (Facere 3:19). Prin această moarte vom trece cu toţii. Cea de-a doua moarte este îndepărtarea omului de Dumnezeu din pricina păcatului, este viaţa trăită în patimi. De aceea Hristos îi numeşte morţi pe cei ce duc o astfel de viaţă: „Lasă morţii să-şi îngroape morţii lor” (Matei 8:22).

Potrivit unei alte tâlcuiri, prima moarte este lipsirea de harul mântuitor al lui Dumnezeu încă din viaţa aceasta, iar cea de-a doua moarte este judecata şi osândirea omului la a Doua Venire, cu trupul înviat.

În Apocalipsa Sfântului Ioan se vorbeşte, de asemenea, de prima şi a două înviere: „Iar ceilalţi morţi nu înviază până ce nu se vor sfârşi miile de ani. Aceasta este învierea cea dintâi. Fericit şi sfânt este cel ce are parte de învierea cea dintâi. Peste aceştia moartea cea de a doua nu are putere, ci vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos şi vor împărăţi cu El mii de ani” (Apocalipsa 20:5-6).

După Sfântul Andrei al Cezareei, prima înviere este învierea sufletului din faptele aducătoare de moarte, este biruința sufletelor drepților asupra diavolului. Cea de-a doua înviere va avea loc la sfârşitul veacurilor, când, înviind cu trupul, Îl vom vedea pe Hristos în slavă. Prima înviere, evident, se petrece în timpul vieţii pământești, când omul trăiește în Biserică și primeşte harul lui Dumnezeu, iar cea de-a doua înviere este participarea omului atât cu sufletul, cât şi cu trupul la Împărăţia lui Dumnezeu, după învierea trupurilor, la a Doua Venire a lui Hristos.

Între prima şi a doua moarte şi între prima şi a doua înviere există trei categorii de oameni. Prima categorie sunt sfinţii, care au trăit îndumnezeirea şi se roagă pentru oameni, aşteptând învierea trupurilor lor. În cea de-a doua categorie intră creştinii care se pocăiesc de păcatele lor, dar nu au ajuns la îndumnezeire și care, după moartea lor trupească, se pregătesc în continuare pentru întâlnirea cu Hristos la cea de-a Doua Lui Venire. Din cea de-a treia categorie fac parte cei nepocăiți, morţi cu prima moarte, ale căror inimi s-au împietrit din pricina iubirii de sine și care nu primesc să se desăvarşească în iubire.

Această analiză pune în lumină marea valoare a Maicii Domnului, precum și slava ei. Fecioara Maria, prin îndumnezeire şi prin slăvita ei viaţă că Maică a lui Dumnezeu, a depăşit prima moarte şi a trăit prima înviere în răstimpul petrecut pe pământ. De asemenea, ca urmare a învierii trupului şi a înălţării sale la ceruri, ea trăieşte încă de acum și a două înviere, nu mai așteaptă venirea ei. De aceea, Maica Domnului este mai presus de cei îndumnezeiți, adică de proroci, apostoli, părinţi, cuvioşi și mucenici, de vreme ce toţi aceștia, deşi s-au îndumnezeit, încă așteaptă ca trupurile lor să învieze la a Doua Venire. Cu Maica Domnului nu se întâmplă așa. Ea este părtaşă încă de acum, atât cu sufletul, cât şi cu trupul, la slava Fiului ei, la lumina Împărăţiei Sale cereşti. 

Din „Praznicele Maicii Domnului: o perspectivă istorică şi teologică”

de Mitropolitul Ierótheos al Nafpaktosului, Editura Bonifaciu 2019