Prima expoziție cu inimi!

Cum am ajuns să expun într-o cafenea?

Am pictat alături de o mamă care are cafeneaua aceasta. Nu-i o cafenea obișnuită, e un loc de poveste! „Waldkafe” din Brașov m-a cucerit și m-a inspirat. Are o tradiție impresionată: a fost înființată în urmă cu 120 de ani și și-a păstrat aerul de epocă, trezind prințesa adormită din mine.

Este un spațiu în care se dau concerte și se recită poezie, se fac ateliere, se privește orașul de sus… Fiecare colțișor are ceva de spus.

Și am început să pregătesc lucrările! Toată familia s-a mobilizat, de la miiiiiiic la maaaaare. 

Atunci când faci ceva care îți aduce bucurie vezi că există timp, că ziua e mai lungă. În fiecare zi o nouă inimă, o nouă tehnică, un material nou și-apoi o energie nouă, cu care să reușești să faci și celelalte treburi care… se cer făcute. 

Domnul mi-a făcut acest hatâr după care tânjeam de mult. 

Ioana Todor

Cu inima la vedere

Într-o lume în care oamenii își ascund inimile cu o grijă aproape instinctivă, simbolul inimii rămâne viu, iar artista plastică Ioana Todor a ales să nu-și ascundă inima.

Un simbol uneori prea folosit, prea simplu, prea ușor de recunoscut ca să mai mire pe cineva. Îl vedem peste tot: în mesaje grăbite, pe ecrane, pe obiecte care trec în fugă dintr-o mână în alta. Și totuși, Ioana Todor, artist plastic și mamă a cinci copii, la sfârșitul lui ianuarie 2024 a pictat prima inimă. Apoi a venit provocarea de a picta 100 de inimi. Până în iunie, inimile au apărut una câte una, strecurate prin viața de zi cu zi: prin bucătărie, printre copii, între treburi mărunte. Inimile nu aveau nevoie de atelier: inima, când vine, își face loc oriunde.

Unele inimi sunt pictate pe lemn, altele pe sticlă. Uneori apar pe oglindă, unde inima pictată se întâlnește cu inima celui care privește. Alteori forma inimii devine ea însăși suportul picturii. Texturi, culori, suprafețe diferite, ca stări care nu pot fi cuprinse într-o singură formă.

Ioana Todor este un artist ludic, un explorator al materiei și al emoției. Își dă voie să încerce, să se joace, să lase imaginea să spună ceea ce cuvintele nu reușesc întotdeauna. Ioana vorbește mult prin imagini, cu o sensibilitate care vede frumosul acolo unde, de obicei, privirea trece mai departe. Multe dintre inimile ei poartă și cuvinte. Fragmente de gând, citate, mici respirații de sens care se așază peste culoare. Printre ele, aceste versuri par să spună cel mai limpede ce se întâmplă aici:

„Liniștea este inima mea
și a ta
puse spre hrana păsărilor
și tuturor vietuitoarelor
care vor să mănânce.”
— Savatie Baștovoi

Poate că tocmai asta face această expoziție: pune inimile la vedere. Nu ca pe un simbol decorativ, ci ca pe o ofrandă.

Inima Ioanei Todor nu se apără, nu se ascunde, nu se justifică. Ea rămâne în lume, sub forme diferite, lăsată acolo pentru ca fiecare privitor să poată recunoaște ceva din propria lui inimă. Iar dacă pentru o clipă cineva se oprește, privește și simte că înăuntru se face puțin mai multă liniște, atunci inimile Ioanei Todor și-au găsit rostul.

Pentru că, dincolo de culori și forme, inimile Ioanei conțin o întrebare:
- Ce facem noi cu inimile noastre, în lumea aceasta în care le ascundem atât de bine?

Sânziana Vatră