„Suntem peste tot și nicăieri, conectați la lume și deconectați de la inimă. Ne-am obișnuit să vorbim mult și să simțim puțin, să alergăm mult și să ne întâlnim rar cu noi înșine. Graba ne-a furat blândețea, iar comparația ne-a furat pacea. De aceea suntem obosiți: nu pentru că avem prea mult de făcut, ci pentru că nu mai suntem de față cu ceea ce trăim.
Prezența vindecă mai mult decât orice sfat. Când stai cu cineva cu inimă deschisă, fără să-l judeci, fără să-l corectezi, fără să-l grăbești, devii loc de odihnă pentru sufletul lui. Omul nu are nevoie să fie reparat, ci primit. Dumnezeu nu ne cere performanță duhovnicească, ci adevăr: să venim cu ce suntem, cu rănile noastre, cu fricile noastre, cu neputințele noastre. Acolo unde este prezență, este deja lucrare de har.
Omul de azi are nevoie să i se spună că nu este defect, ci rănit; nu este pierdut, ci obosit. Și oboseala aceasta nu se vindecă prin fugă, ci prin întoarcere: spre sine, spre aproapele, spre Dumnezeu. Când cineva stă lângă tine fără să te micșoreze, fără să te compare, fără să te condiționeze, acolo începe vindecarea. Acolo se face loc pentru Hristos. Și unde este Hristos, chiar și puțin, acolo viața începe să se adune, nu să se risipească”.
Maica Siluana Vlad
Niciun comentariu încă. Fii primul care comentează!