Logo

Povestea APEI - când, cum, cât și de ce ne hridratăm? (I)

Data Publicării

Cabinetul unde lucrez se află într-o zonă care a fost afectată de golirea barajului Paltinu, așa că timp de aproximativ zece zile apa noastră, atât de necesară, a lipsit cu desăvârșire. În cazul cabinetului a implicat: lipsa apei la baie (devenind inutilizabilă), lipsa apei pentru curățenie, imposibilitatea de a te spăla pe mâini după fiecare pacient bolnav. Și este vorba doar despre un modest cabinet de medicină de familie, dar la Spitalul Municipal din Câmpina activitatea a fost grav afectată. 

Fără apă ne asumăm riscuri foarte mari, atât în exteriorul, cât și în interiorul corpului. Exteriorul îl observăm că este murdar... dar interiorul oare cum „strigă” când este deshidratat? Vom afla răspunsul la această întrebare în rândurile de mai jos.

De ce este apa atât de importantă?

- organismul uman este alcătuit, în proporție foarte mare, din apă (80-88% la nou-născuți, scăzând până la 50% la bătrâni), aflată în toate celulele corpului (inclusiv în oase și dinți: 15%);

- organul cu cea mai mare concentrație de apă este creierul, care nu poate funcționa optim în stare de insuficientă hidratare;

- o persoană ar putea supraviețui o lună fără hrană, dar nu ar supraviețui mai mult de trei zile fără apă.

Fără apă nu există viață, și asta pentru că apa:

- asigură transportul tuturor nutrienților și al oxigenului la nivelul celulelor; 

- asigură eliminarea toxinelor și a deșeurilor prin transpirație, prin intermediul sistemului digestiv și al rinichilor. Atunci când organismul nu primește suficiente lichide, concentrația, culoarea și mirosul urinei cresc, retenția lichidului redistribuindu-se pentru funcțiile corporale esențiale. Dacă îți faci un obicei din a nu bea suficientă apă, vei avea un risc crescut de formare a pietrelor la rinichi;

- reglează temperatura: prin transpirație, eliminare de apă, corpul se răcește; asigură transferul de căldură între organe, și de la acestea către suprafața pielii; 

- participă la digestie prin hidroliza alimentelor, la hidratarea intestinului, la stimularea peristaltismului, ameliorând constipația, și la menținerea unei greutăți corporale optime. Este de mare ajutor în timpul dietelor, stimulând metabolismul, diminuând senzația de foame și facilitând eliminarea toxinelor;

- ajută la producerea energiei, înlătură oboseala, ceea ce duce la obținerea unei performanțe fizice crescute; 

- protejează organele, menține circulația sângelui în parametri optimi și previne retenția de apă asociată cu o cantitate mai mare de sodiu, dăunătoare persoanelor cu hipertensiune arterială;

- lubrifiază articulațiile, asigură flexibilitate în mișcare;

- o hidratare optimă și un stil de viață în care se respectă consumul recomandat de apă vor contribui din plin la sănătatea pielii și a părului și la păstrarea lor în cea mai bună formă, deoarece apa contribuie la formarea colagenului; 

- buna funcționare a sistemului nervos depinde de o hidratare adecvată. Un creier hidratat gândește mai clar și este capabil să întrețină mai bine funcțiile cognitive. Atenția, concentrarea, viteza de reacție vor fi în parametri optimi dacă îți asiguri cantitatea suficientă de apă. Se reduce stresul oxidativ, iar celula nervoasă este protejată împotriva îmbătrânirii;

- apa nu este o simplă resursă, ea a fost și este considerată un element sacru în multe părți ale lumii. La noi, la ortodocși, apa este un simbol profund al vieții, purificării, renașterii. Hristos este „Apa cea vie”, care aduce viață veșnică. Apa este elementul central la Botez, ne curăță duhovnicește, spălând păcatul strămoșesc, iar Agheasma, prin pogorârea Harului Duhului Sfânt, aduce binecuvântare și sănătate. 

Câtă apă este necesară? 

„Pentru o viață sănătoasă, consumați zilnic 2 litri de apă!” ‒ iată o recomandare care nu poate fi general valabilă. Fiecare organism are altă greutate, altă compoziție... deci alt necesar de hidratare. Când hidratarea nu este asigurată, organismul declanșează mecanisme de conservare a apei, luând din zonele mai puțin importante (piele, articulații, mușchi etc.) și distribuind către organele vitale (creier, rinichi), pentru a se menține o stare de supraviețuire. 

Dragă mamă, în cazul copiilor mici, după diversificare, obișnuința hidratării se induce de către părinți. Nu vom aștepta să ceară copilul de sete, ci îi oferim sau îi lăsăm la îndemână o cană (cu care cel mic se descurcă), pentru o hidratare continuă. 

Orientativ, un copil de peste 3 ani ar trebui să consume, în 24 ore, 100 ml/kg pentru primele 10 kg, adăugând câte 50 ml/kg corp suplimentar. 

În cazul adulților (cu activitate moderată), se consideră că pierderile de apă sunt de 2,6 litri/zi sau aproximativ 35 ml/kg corp. În funcție de condițiile din mediu (vară, temperaturi ridicate) și de activitate, trebuie crescut consumul de apă până când se îndeplinesc criteriile clinice pentru o hidratare adecvată: culoarea urinei, care ar trebui sa fie galben-pal, fără miros; un tranzit intestinal normal; lipsa setei intense; energie constantă; piele de aspect și elasticitate normale; lipsa cârceilor. 

Semne de deshidratare: urină galben-închis/portocalie, oboseală, amețeli, dureri de cap, gură uscată, buze crăpate, crampe musculare, frecvență cardiacă crescută (tahicardie). 

Cum și când bem apă? 

Așa cum organele lucrează în mod constant, și noi trebuie să ne hidratăm continuu, nu doar de 2-3 ori pe zi! 

Aceasta înseamnă un pahar (aproximativ 250 ml) la fiecare oră sau la fiecare două ore. Este foarte important să bem apă pe tot parcursul zilei, evitând consumul cantitativ în timpul meselor. 

Cât despre apa pe care ar trebui să o bem, ei bine, despre aceasta veți afla în episodul următor! 

(va urma)

Dr. Daniela Ilioiu

Fotografii de Aviz Media, Karola G și Kampus Production / pexels.com


Niciun comentariu încă. Fii primul care comentează!

Lasă un comentariu