.webp)
Ne vorbește Mitropolitul Ierótheos al Nafpaktosului
Sfântul Ioan Damaschinul fericeşte minunata plecare ce dăruiește întoarcerea la Domnul:
„O, preaminunată plecare ce dăruiește întoarcerea la Domnul!”
În greacă, cuvintele „plecare” (ἐκδημία) şi „întoarcere” (ἐνδημία) derivă de la cuvantul δῆμος, care denumeşte locul unde trăieşte cineva. Primul semnifică părăsirea acelui loc, despărţirea de el, iar al doilea, mutarea înapoi sau întoarcerea la el.
Din această perspectivă, moartea Maicii Domnului este înfățișată ca „preaminunată plecare” de pe pământ, care este o ţară străină, un loc al pribegiei, și „întoarcere la Dumnezeu”, întoarcerea în Rai, socotită a fi un dar al harului. Nu există cuvinte mai frumoase care să exprime „slăvita adormire” a Maicii Domnului și să arate bucuria celor îndumnezeiţi, dorul lor de a se întoarce în patria cerească.
Apostolul Petru îi îndeamnă pe creştini: „Dacă chemaţi Tată pe Cel ce judecă cu nepărtinire, după lucrul fiecăruia, petreceţi în frică zilele vremelniciei voastre” (I Petru 1:17). Iar Apostolul Pavel mărturisește: „Doresc să mă despart de trup şi să fiu împreună cu Hristos” (Filipeni 1:23). Sunt multe pasaje apostolice scrise în acest duh.
Când Sfântul Ignatie Teoforul se îndrepta spre Roma pentru a fi judecat şi martirizat, a auzit că niște creștini se sileau să-i obțină eliberarea la Curte. Atunci le-a scris o epistolă în care le spunea:
„Mai bine îmi este mie să mor în Hristos Iisus, decât să împărăţesc peste marginile pământului. Pe El Îl caut, pe Cel ce a murit pentru noi; pe El Îl doresc, pe Cel Ce a înviat pentru noi”.
Dorea să-L întâlnească pe Hristos cel răstignit şi înviat, mai degrabă decât să împărăţească peste tot pământul! Mai mult, socotea ieşirea sufletului din trup drept o naştere, de aceea scria: „Naşterea mea este aproape”. Totodată îi ruga pe creștini ca mai bine să înduplece fiarele să-l sfâşie până nu mai rămâne nimic dintr-însul, arătând că e mai bine pentru el să apună în lumea aceasta, ca să răsară la Dumnezeu.
O asemenea dorire aveau toţi sfinţii, deoarece toată strădania lor era îndreptată spre biruirea morţii, înfruntarea fricii de moarte şi întâlnirea cu Dumnezeu. Întreaga lor viață pământească o socoteau asemenea unei purtări în pântece − o pregătire pentru clipa când aveau să se nască după Dumnezeu într-o altă lume și să-L întâlnească pe Hristos. În slujba de înmormantare există un tropar semnificativ care exprimă ethosul creştin: „moştenirea (gr. „patria, locul natal”) cea dorită dăruieşte-mi, făcându-mă pe mine iarăşi cetăţean al Raiului”.
„Dorirea spre viaţa cea nestricăcioasă”
Avem în acest sens și un exemplu contemporan al unui ieromonah văzător de Dumnezeu, Sfântul Sofronie Athonitul. În scrisorile trimise rudelor sale, el pomeneşte de ceasul morţii:
„Nădăjduiesc că păstrezi cu tărie însuflarea şi lumina nădejdii trecerii din moarte întru Fiinţa cea neschimbătoare şi purtătoare de lumină, cu puterea lui Hristos, acest Om cu adevărat desăvârșit. Așadar, fie ca bucuria biruinței noastre ce va să fie, nemincinos făgăduită de Dumnezeu, să sporească în tine pe măsură ce, cu trecerea anilor, trupul nostru se veştejeşte. Hristos ne-a descoperit o ştiinţă, cea mai necesară dintre toate: cum să biruim moartea, acest adevărat vrăjmaş al întregii omeniri”.
În altă epistolă scrie:
„Firește, de vreme ce îmbătrâniți cu toţii şi sunteţi loviţi de boli, trebuie să vă pregătiţi pentru ceea ce este de neocolit. Să vă pregătiţi însă sărbătoreşte, ca pentru cea mai însemnată clipă a existenţei noastre pământești, iar nu cu un simțământ de deznădejde sau nemulţumire”.
În altă parte scrie:
„Pentru mine, cele mai mari evenimente nu au fost oarecare întâmplări istorice, ci numai ieşirea omului din hotarele morţii, avântarea în nemurire”.
În altă scrisoare spune:
„În aşteptarea acestei înfricoșate dar şi mărețe clipe, sufletul simte mai adânc lumea de dincolo și dragostea Tatălui şi se avântă în Lumina cea neînserată. Roagă-te să nu îmi pierd puterile până la sfârșit, aşa cum şi eu Îl rog pe Dumnezeu să vă însufle tot mai mult dorirea spre viaţa cea nestricăcioasă în lumina dumnezeieştii Iubiri”.
Adormirea Maicii Domnului este „preaminunată plecare” fiindcă dăruieşte întoarcerea la Dumnezeu. Fie ca ea să ni se facă pildă, ca să înfruntăm cu credinţă, curaj şi dragoste plecarea noastră din această viaţă şi întoarcerea în adevărata noastră patrie.
Din „Praznicele Maicii Domnului: o perspectivă istorică şi teologică”,
Editura Bonifaciu 2019
Traducere de Mănăstirea Diaconești