(scurtă recenzie a cărții „Cum să îmbunătățim relațiile cu părinții”, o ediție alcătuită de Dmitry Semenik)
Să fim sinceri: câți dintre noi, ajunși la vârsta maturității, nu ne surprindem încă reacționând ca niște adolescenți rebeli în fața părinților noștri? De multe ori, deși avem propriile case și familii, îi privim pe cei care ne-au dat viață ca pe niște „arbitri infailibili” sau judecători de pe al căror piedestal așteptăm, cu sufletul la gură, o notă de trecere. Despre acest „nod” complicat al existenței noastre vorbește cartea „Cum să îmbunătățim relațiile cu părinții”, o ediție alcătuită de Dmitry Semenik.
Autorul ne spune direct un lucru pe care uneori am vrea să-l uităm: relațiile cu părinții pun temelia întregii noastre vieți. De acolo ne vine și fericirea, dar și majoritatea problemelor care ne dau bătăi de cap la vârsta adultă. Ba, mai mult, există o legătură tainică și puțin „riscantă” pentru suflet: noi transferăm, fără să vrem, relația pe care o avem cu tatăl pământesc asupra relației cu Tatăl Ceresc. Așadar, dacă vrei o relație mai sănătoasă cu Dumnezeu, ar fi bine să începi prin a face ordine în „curtea” relației cu proprii părinți.
Una dintre cele mai eliberatoare lecții din carte este aceea de a-i da jos pe părinți de pe piedestal. Trebuie să înțelegem că ei nu sunt niște „cârmaci” perfecți, ci oameni simpli, care pot fi conduși de emoții, fac greșeli și au propriile slăbiciuni. Mai mult, psihologul Alexandru Kolmanovskii, citat în volum, ne propune o idee revoluționară: să ne „înfiem” părinții! Adică să încetăm să mai fim copiii dependenți care cer mereu validare și să începem să avem îngăduință și înțelegere față de neputințele lor, așa cum facem cu cei mici. Mie, de exemplu, mi-a plăcut mult povestea cu bunica și pisoiul firav – cum un mic animal a reușit să „cucerească” inima unei bunici rigide, oferindu-i un nou punct de concentrare a atenției.
Atunci când părinții devin „dificili” – cu pretenții exagerate sau lipsă de înțelegere – prima noastră reacție este să ne simțim victime. Cartea ne îndeamnă la un exercițiu de smerenie, presărat cu un strop de umor: să renunțăm la ideea că „totul este împotriva mea” sau că suntem „buricul pământului”. Porunca cinstirii părinților nu are clauze de genul „dacă mă iubesc și ei”. Ea este un factor-cheie pentru o viață binecuvântată, indiferent de cât de stângaci au fost ei în rolul de părinți.
Schimbarea relației cu părinții nu este doar despre trecut, ci despre cum vom comunica noi, de acum înainte, cu soțul, soția sau propriii copii. Putem învinge „neiubirea prin iubire” și ne putem schimba chiar și destinul.
Vă recomand cu drag această carte care îmbină psihologia de bună calitate cu practica duhovnicească a Ortodoxiei. Este un ghid pentru toți cei care vor să transforme o relație „bolnăvicioasă” într-una plină de acceptare și pace. Dacă părinții noștri nu ne-au dat mereu aripile pe care le-am visat, măcar ne-au dat viața. Restul – zborul, iertarea și iubirea – depinde de noi și de cât de mult lăsăm harul lui Dumnezeu să „înfieze” în inima noastră tot ce a rămas nevindecat ‒ sau, după cum m-a învățat duhovnicul meu să spun mereu atunci când nu am puterea să iert: „Doamne, iartă-i Tu în mine!”.
Sper că v-am făcut curioși să răsfoiți această carte, atât de folositoare pentru suflet și pentru buna înțelegere în familie!
Andreea Macra