Pentru că era un om împlinit duhovnicește și fericit, Părintele Teofil era un om al bucuriei duhovnicești, un lucrător și un înmulțitor al binelui și al bucuriei. Întâlnirea cu Părintele Teofil a fost și este o bucurie și o sărbătoare, pentru că Părintele Teofil este viu și lucrător și astăzi, prin harul lui Dumnezeu, ca și atunci când trăia pe pământ în mijlocul nostru. El încă lasă urme de lumină, de dragoste părintească și binecuvântare în sufletele celor ce l-au cunoscut personal sau prin intermediul cărților sau înregistrărilor sale.
Părintele Teofil Părăian a trăit 80 de ani, dintre care 56 de ani ca monah la Mănăstirea „Brâncoveanu” de la Sâmbăta de Sus, județul Brașov. S-a născut la 3 martie 1929 în satul Topârcea, județul Sibiu, și a primit la botez numele de Ioan. A intrat în viața conștientă ca nevăzător, dar toată viața i-a fost o lumină, pentru că s-a întemeiat pe credință și cultură. Credința a primit-o de la părinții săi, oameni simpli de la țară, dar care s-au preocupat să-l ducă la o școală specială pentru nevăzători de la Cluj-Napoca, iar apoi l-au ajutat să-și continue studiile gimnaziale și liceul la Timișoara și facultatea de teologie ortodoxă la Sibiu.
La 24 de ani a intrat în obștea Mănăstirii „Brâncoveanu” de la Sâmbăta de Sus și a primit la călugărie numele „Teofil”. A iubit Mănăstirea de la Sâmbăta de Sus și spunea despre ea că este „tinda raiului”, „casa lui Dumnezeu”, „poarta cerului”, „locul împlinirilor”, „cerul cel de pe pământ” și „locul fericirii, unde se arată iubirea lui Dumnezeu”. După 7 ani de călugărie este hirotonit diacon și slujește ca ierodiacon vreme de 23 de ani, iar la vârsta de 54 de ani este hirotonit preot și hirotesit duhovnic, prin pronia lui Dumnezeu și lucrarea Mitropolitului Antonie Plămădeală. Avea deja o experiență bogată de viețuire monahală de 30 de ani și și-a început lucrarea de povățuire duhovnicească având o maturitate intelectuală și duhovnicească. A ajuns la această măsură călăuzit și ajutat duhovnicește de Părintele Serafim Popescu de la Mănăstirea Brâncoveanu, un om cu viață sfântă, care i-a fost duhovnic vreme de aproape 40 de ani.
Din anul 1992 a început să fie invitat, în special de studenți, să susțină conferințe duhovnicești în țară și străinătate. A predicat cuvântul lui Dumnezeu la Mănăstirea „Brâncoveanu” de la Sâmbăta de Sus și, oriunde era prezent, a dat foarte multe interviuri la posturi de radio și televiziune și a publicat 37 de cărți în timpul vieții și, după mutarea sa la Domnul, în data de 29 octombrie 2009, s-au mai tipărit încă 9 cărți.
A fost Părintele Teofil un om al bucuriei, dar care mai înainte și-a făcut datoria de călugăr, de preot, de duhovnic și de propovăduitor al cuvântului lui Dumnezeu. Mai întâi datoria și apoi bucuria, spunea Părintele. A fost un om al credinței și culturii în Dumnezeu. A avut mulți prieteni și spunea că prietenia este ceva din realitatea raiului aici pe pământ. L-a iubit mult pe Dumnezeu și a fost un rugător fierbinte către Dumnezeu. A iubit mult cuvântul lui Dumnezeu din Sfânta Scriptură și, în special, scrierile Noului Testament. A fost un iubitor și un cunoscător al scrierilor Sfinților Părinți, mai ales al cuvintelor duhovnicești din Patericul egiptean și din Filocalie. A iubit și a vorbit mult despre slujbele Bisericii, care sunt „vuietul Duhului Sfânt”. A slujit cât a putut de des Dumnezeiasca Lturghie și s-a împărtășit zilnic cu Trupul și Sângele Domnului. A fost un practicant al Rugăciunii lui Iisus, rugăciune pe care o recomanda tuturor pentru înaintarea în viața duhovnicească. A fost un duhovnic „mare” pentru cei care l-au ascultat, „mic” pentru cei care nu l-au ascultat, și „de nimic” pentru cei care l-au ocolit și l-au defăimat. A fost un om al lui Dumnezeu cu mult discernământ și cu multă dragoste și bunătate în suflet. Peste toate acestea și pentru toate acestea, Părintele Teofil a fost un om al bucuriei duhovnicești.
Un duhovnic cu inimă mare
Părintele Teofil Părăian spunea mereu: „Inima mea are doar intrări, ieșiri nu are. Cineva care a intrat în inima mea nu mai poate ieși de acolo”. A fost un om care și-a lărgit inima pentru a-i cuprinde în ea pe cât mai mulți. Se prezenta pe sine ca fiind o realizare a prietenilor săi, care s-au implicat în viața sa și i-au rămas în inimă, pentru că Părintele Teofil și-a „programat” prieteniile pentru veșnicie. Chiar dacă spunea că nu a avut ucenici, cei mai mulți dintre prietenii apropiați ai Părintelui Teofil se considerau ei ca fiind ucenici.
Pentru prietenii și ucenicii sfinției sale chipul luminos, viața, dragostea și învățătura sa au lăsat urme veșnice în inimile lor, care sunt lumini de gând, gânduri bune pentru gânduri bune, gânduri senine, gânduri frumoase, revărsări de gând, gânduri care duc la cer, întâmpinări, daruri ale învierii, Hristos în mijlocul nostru, cuvinte lămuritoare, bucurii ale credinței, puncte cardinale ale ortodoxiei, cale spre bunătate, cale spre bucurie, daruri din darurile primite, întâlniri cu oameni iubitori de Dumnezeu, pași pe calea duhovnicească și gânduri care duc spre lumină, ca să parafrazez câteva din titlurile cărților Părintelui Teofil. Această comoară duhovnicească ne-a lăsat-o Părintele Teofil și ea lucrează și rodește în inimile noastre.
Cartea „Părintele Teofil cel din inima mea” este o mică recunoștință pentru marea lucrare pe care Părintele Teofil a făcut-o în sufletele câtorva prieteni și ucenici apropiați și care, din dragoste față de Părintele lor duhovnicesc, vă împărtășesc comoara cea mare și dragă din inima lor: chipul duhovnicesc la Părintelui Teofil Părăian...
Părintele Sabin Vodă
Din „Părintele Teofil cel din inima mea”
Editura Reîntregirea, 2024
Niciun comentariu încă. Fii primul care comentează!