Pâinea zilei

Dumnezeu îi spune lui Ilie să plece la pârâul Cherit și să se ascundă acolo. Corbilor le poruncește să-l hrănească. Ilie și corbii sunt cuprinși în aceeași poruncă. Profetul ascultă retrăgându-se și așteptând; păsările ascultă venind și aducând.
Omul prin al cărui cuvânt s-a închis cerul așteaptă o bucată de pâine.
Cel care poartă cuvântul lui Dumnezeu este ținut în viață de ascultarea unor făpturi fără cuvânt.
La Cherit, Ilie ascultă și atunci când primește. Nu-și alege mesagerii.
Nouă ne vine mai ușor să primim din mâna unui om căruia i-am acordat deja încrederea. În icoană, pâinea ajunge la Ilie prin ciocul unui corb.
Corbii vin dimineața și seara. Profetul care a închis cerul nu primește un depozit de provizii. Darul este mic, repetat și suficient. Dimineața următoare îl va găsi din nou așteptând.
Profetului nu i se dă independența.
I se dă pâinea zilei. Viitorul rămâne în mâinile Celui care îl hrănește.
Pentru noi, această măsură a darului poate fi greu de primit. Numim adesea binecuvântare ceea ce ne pune ziua de mâine la adăpost și ne dă sentimentul că stăpânim viitorul. La Cherit, binecuvântarea are măsura hranei care vine la vreme.
Putem recunoaște ajutorul lui Dumnezeu atunci când vine printr-un mesager pe care nu l-am fi ales?
A recunoaște acest ajutor înseamnă să primim pâinea fără să cerem mai întâi ca pasărea să devină porumbel.
Pr. Ioan Gînscă