Pădurea din ADN-ul meu

Tata e de vină. El a fost și cel care ne-a perfuzat în sânge, încă din copilărie, dragostea de pădure. Nu poți, stând în preajma unui om atât de îndrăgostit de natură, să nu ajungi și tu s-o iubești. El ne-a învățat să ne minunăm de frunze și de conuri, de mirosul de lemn proaspăt tăiat, să admirăm scoarțele și trunchiurile copacilor, să așteptăm cu nerăbdare mersul la adunat de fragi, afine, mure ori alune de pădure, și să țopăim de bucurie dacă după vreo ploaie apar hribi ori gălbiori.

El ne-a dus pe vârf de munte, pe creastă, prin strungă, cu avânt și bucurie de tată care a crescut orfan și care și-a trăit jertfelnic întreaga viață, căutând să ofere ceea ce el nu a apucat să primească de la tatăl lui...

De la tata, în ADN-ul meu e moștenită o betatalasemie minoră. Și o dragoste majoră de pădure.

Georgiana Camalessa

Fotografii de Georgiana Camalessa