(recenzia cărții „Conflictele familiale: prevenire și rezolvare”, de Părintele Pavel Gumerov)
Merită să răsfoiți această carte nu pentru a învăța cum să vă certați mai bine ‒ deși și asta ar putea fi, în felul ei, o idee ‒, ci pentru a învăța cum să iubiți mai mult, reducând la minimum neînțelegerile. Uneori, în vâltoarea zilelor pline, ne trezim în mijlocul unor tensiuni pe care nu ni le-am dorit, dar care par să se aprindă de la o simplă vorbă rostită la momentul nepotrivit. Părintele Pavel Gumerov, în cartea sa „Conflictele familiale: prevenire și rezolvare”, ne propune o perspectivă eliberatoare: conflictul nu este neapărat un eșec al iubirii, ci o ciocnire inevitabilă între două perspective diferite.
Părintele Gumerov observă cu multă finețe că, într-o situație de criză, suntem adesea convinși de propria noastră dreptate absolută. Este acel moment în care fiecare privește lumea „din clopotnița sa”, uitând că Dumnezeu ne-a dăruit rațiunea și limbajul tocmai pentru a căuta un numitor comun, nu pentru a ridica ziduri. Un fragment din Pildele lui Solomon, citat de Părinte, mi-a rămas întipărit în minte: „Începutul unei certe e ca năvala apei când se sparge un stăvilar; înainte de a se aprinde, dă-te la o parte!”. Pentru mine, acest „dat la o parte” înseamnă adesea o respirație adâncă și o rugăciune scurtă înainte de a răspunde.
Am învățat din această carte că un conflict nu trebuie să fie sinonim cu scandalul; el poate deveni, dacă avem răbdare, un prilej de a-l înțelege mai bine pe celălalt. Părintele Gumerov ne îndeamnă nu doar la rezolvare, ci și la... profilaxie! Asta înseamnă să ne construim viața în mod corect, zi de zi, astfel încât, atunci când apar diferențele de viziune, să avem deja „stăvilarul” iubirii bine consolidat. Vom avea zile în care vom cădea ‒ important e să ne ridicăm, fie singuri, fie cerând ajutor. Părintele ne atrage atenția că, dacă pacea e starea firească pentru care am fost zidiți, atunci fiecare efort de a tăcea când celălalt strigă este o întoarcere acasă, la Dumnezeu.
Până la urmă, cred că aceasta este partea cea mai grea. Poate inima noastră să ierte? Să păstreze pacea? Să facă concesii? Să nu uităm că numele Domnului trebuie chemat nu doar în clipele grele, ci în general, înaintea oricărui lucru pe care-l facem.
Sper că v-am făcut curioși să răsfoiți această carte, atât de folositoare pentru suflet și pentru buna înțelegere în familie!
Andreea Macra