Ne vorbește Părintele Rafail Noica
Ce numim noi moarte? Ne îngrozește și ne întristează dincolo de orice măsură chipul morții. Un trup care până odinioară, fiind în viață, avea cât de cât o înfățișare, o frumusețe – chiar și un om rău, un om îmbătrânit, urâțit poate de ani și de cine știe prin ce trecuse viața lui, dar, în comparație cu trupul lui mort, avea o frumusețe, în el stătea viața... Trupul neînsuflețit are un chip care îngrozește pe om nu numai în sensul de frică, ci îngrozește și în sensul de urâciune, ceva de nerăbdat, ceva ce omul nu poate să suporte. Și nu va putea niciodată, fiindcă Dumnezeu nu a vrut ca omul să se împace cu moartea. Dumnezeu nu vrea să ne împăcăm cu moartea, căci ea este vrăjmașul, singurul vrăjmaș. Și dacă harul lui Dumnezeu îl putem numi „sabie pentru a lovi pe vrăjmași”, e sabie pentru moarte, și numai pentru moarte. Deci, pentru noi, chipul morții este trupul neînsuflețit, dezbinarea între trup și suflet.
Dar, iubiți frați și surori, pe de altă parte, moartea, ca proces din viața noastră, dacă am trăi noi creștinește, este o minune. Sub aspectul acela tragic, Dumnezeu omoară moartea, adică, cum zice Sfântul Pavel, tot ce este păcat se sfârșește cu moartea. Moartea nu este altceva decât energia morții care lucrează în noi. Să nu ne oprim la definiții morale – e prea puțin morala, trebuie să o depășim cât mai curând, nu în imoralitate (asta e a cădea dincoace de morală), trebuie să trecem dincolo de morală, în ființialitate, în ontologie, dacă vreți.
Deci păcatul trebuie înțeles ca lucrare a morții în noi, care înmulțește moartea, ne umple de moarte. Moartea este sfârșitul acestei lucrări. Dumnezeu a zis: „ca răutatea să nu fie fără de moarte, acum să îndepărtăm pe Adam din Rai” – și a pus moartea despărțire între trup și suflet, cum zice rugăciunea de iertare a arhiereului la înmormântare: „sufletul să se întoarcă de unde ființa și-a luat, iar trupul să se dea în cele din care a fost alcătuit”.
Păcatul este chipul morții, al morții văzute ca despărțirea sufletului de Dumnezeu, Făcătorul lui. Asta este moartea, ăsta este păcatul. Tot ceea ce desparte sufletul omului de Făcătorul lui, de Dumnezeu, e moarte. Lucrarea acelui lucru, acelei energii, a acelui gând, a acelei fapte este păcat, este lucrarea morții. Iar tot ceea ce aduce pe om către Dumnezeu este viața și este stingerea lucrării morții. Viața și libertatea ne sunt date pentru ceea ce numește Biserica pocăință.