„Opriți-vă și cunoașteți că Eu sunt Dumnezeu!”

Ne vorbește Arhimandritul Petru de la Essex

- De ce unora Dumnezeu le dă doar câțiva ani de trăit, în vreme ce alții mor la adânci bătrâneți?

Arhim. Petru: Singurul lucru pe care îl putem spune este: „Pe noi înșine, și unii pe alții, și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”. Hristos are în mâinile Sale vremile și anii, noi trebuie doar să I ne predăm, și să ne străduim zi de zi să facem tot ceea ce putem pentru a aduna veșnicia înlăuntrul nostru prin rugăciune, prin cuvântul lui Dumnezeu, prin Tainele Bisericii, prin împlinirea poruncilor.

Judecățile Sale sunt de nepătruns, și singurul lucru sigur și de netăgăduit pe care îl știm este că tot ceea ce face este din bunătatea Sa, și că are la dispoziție întreaga veşnicie pentru a îndrepta orice nedreptate suferită la nivel istoric.

- Sfântul Ioan Scărarul spune că vremea vieții noastre nu ne este îndeajuns pentru a avea și prietenii, și lacrimi; trebuie să alegem fie una, fie alta. Cum putem face aceasta?

Arhim. Petru: Mai precis, el spune un cuvânt și mai aspru: „Ziua în care nu am vărsat lacrimi este o zi pierdută pentru veşnicie”. Desigur, vom avea și alte prilejuri pentru a plânge, însă nu vom afla iarăși niciodată acea zi care, de vreme ce a fost lipsită de pecetea lui Dumnezeu pusă de lacrimi, rămâne nerăscumpărată.

Deși avem falsa impresie că vom trăi veșnic pe pământ, timpul nostru este foarte scurt, și nu este de ajuns și pentru prietenii, și pentru lacrimi. Asta nu înseamnă că nu trebuie să fim prietenoși cu cei din jurul nostru, ci că inima noastră nu trebuie să se alipească de oameni și de lucrurile lumii acesteia. Dumnezeul nostru este un Dumnezeu gelos, și voiește întreaga noastră inimă. Însă aici este o taină: dacă Îi dăruim lui Dumnezeu întreaga noastră inimă, atunci voia Sa devine voia noastră, iar inima noastră se lărgește pentru a-i îmbrățișa pe toți ceilalți în chip nepătimaș, prin Hristos, iar nu prin noi înșine. Atunci când legăm prietenii avându-ne pe noi înșine în centru, astfel de prietenii sunt un cadru pentru satisfacerea patimilor noastre și a slavei deșarte. Sfinții au răscumpărat nu doar vremea vieții lor, ci și vremea vieților semenilor lor.

- În duminici și la marile praznice, Biserica ne îndeamnă să petrecem în liniștire. Este ca și cum timpul s-ar opri în loc pentru noi pentru o vreme?

Arhim. Petru: Știți, oamenii ne spun adesea: „În zilele noastre, ritmul vieții este prea rapid și nu mai avem vreme pentru rugăciune”. Cineva poate petrece trei ceasuri pe internet chiar fără să-și dea seama de trecerea timpului. Însă dacă acea persoană merge la biserică, are impresia că „slujbele sunt prea lungi”. Cine petrece patru ceasuri pe internet va acumula în cel mai bun caz o oarecare cunoaștere, care nici măcar nu este exactă. În cel mai rău caz însă rămâne gol pe dinăuntru, iar inima i se secătuiește. În schimb, cine afierosește rugăciunii patru ceasuri în fiecare zi va primi o cu totul altă stare. Scriptura nu spune: „Alergați și cunoașteți că Eu sunt Dumnezeu”, ci „Opriți-vă și cunoașteți că Eu sunt Dumnezeu” (Psalmul 45:10). Să nu ne amăgim că, dacă ne uităm la televizor cu metanierul în mână și ne rugăm în același timp, înseamnă că ne-am împlinit pravila de rugăciune. „Opriți-vă” înseamnă că trebuie să lăsăm toate deoparte și să ne gândim în felul următor: „Acum, vreme de cinci minute, sau o jumătate de oră (sau cât putem noi) numai Domnul și cu mine suntem pe acest pământ!”.

Astfel ar trebui să fie adevărata liniștire dacă voim ca harul rugăciunii să se înrădăcineze înlăuntrul nostru. Altminteri, de pe întregul țărm, noi vom dobândi doar câteva fire de nisip.

Fragmente de pe pemptousia.ro