Omul în chipul Crucii

Ne vorbește Mitropolitul Ierótheos al Nafpaktosului

Înălțarea Cinstitei Cruci, marele praznic de astăzi al Bisericii, s-a întâmplat ca anul acesta să pice într-o zi de duminică. În principiu, duminica este închinată Învierii lui Hristos, și toate troparele cântate și la Vecernie, și la Utrenie, trimit la Înviere.

Și totuși astăzi, așa cum ați observat cei care ați venit de dimineață la biserică, toate troparele Învierii cântate de obicei duminica au fost lăsate deoparte. Tipicul Bisericii spune că, atunci când praznicul Înălțării Cinstitei Cruci cade într-o zi de duminică, nu se mai cântă troparele Învierii, ci troparele slujbei Cinstitei și de viață făcătoarei Cruci. De ce? Nu pentru că ar fi despărțită Crucea de Înviere, ci tocmai pentru că Crucea poartă în sine Lumina Învierii. Nu există Înviere fără Cruce, nici Cruce fără Înviere ‒ în sensul că Hristos, prin moartea Sa pe Cruce, a omorât păcatul, pe diavolul și moartea însăși. În asta constă Învierea omului. Sufletul lui Hristos, împreună cu Dumnezeirea Lui, S-a pogorât la iad, a petrecut acolo trei zile și i-a înviat pe toți Drepții Vechiului Testament.

Așadar, Crucea și Învierea nu sunt două lucruri diferite, ci, atunci când omul trăiește Crucea, el înviază din lucrările păcatului. Aș vrea să mă aplec mai mult asupra acestui lucru, și voi porni de la cuvântul lui Hristos: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8:34). „Cine vrea să-Mi urmeze”, spune Hristos, „trebuie să-și ia crucea ‒ mai întâi să se lepede de sine, apoi să-și ia crucea și așa să-Mi urmeze”. Și în asta constă Învierea! În faptul de a-L urma pe Hristos, de a-L avea drept Învățător, Domn și Dumnezeu, de a fi însuflat și călăuzit de El. În asta constă Învierea! De aceea spunem că în Cruce este Lumină, și că din Cruce răsare Lumina Învierii.

Și omul este o cruce

Crucea seamănă cu omul, și omul, cu Crucea. Evreii L-au răstignit pe Hristos. Ei, împreună cu romanii, au luat hotărârea să-L omoare, iar Pilat a consimțit. Deci pedeapsa răstignirii exista de mai înainte, era unul din modurile prin care erau pedepsiți pe atunci cei fărădelege. De aceea au fost răstigniți și cei doi tâlhari. Cum de a fost născocită crucea? Crucea seamănă cu trupul omenesc. Omul are cap, trunchi, picioare, brațe ‒ și, atunci când întindem brațele, închipuim o cruce. Prin urmare, crucea fost făcută în această formă anume ca să semene cu trupul omului, pentru ca omul să poată fi răstignit pe ea.

Dar putem privi lucrurile și din cealaltă perspectivă, că și omul seamănă cu crucea. Voi cita un cuvânt al unui ierarh de la sfârșitul secolului al XIV-lea, Mitropolit al Tesalonicului și urmaș al Sfântului Grigorie Palama, care spune: „Și omul este o cruce. În această formă, de cruce, se sculptează statuia lui”. Omul se aseamănă cu crucea. Și, într-adevăr, când deschidem brațele și vrem să-i arătăm cuiva dragostea noastră, așa cum mama își deschide brațele ca să-și arate dragostea pentru copilul ei, în felul acesta se închipuie o cruce. Prin urmare, trupul seamănă cu crucea. De aceea spune că, atunci când sculptăm un bloc de marmură pentru a face o statuie, practic îi dăm marmurei forma crucii.

În continuare, acest ierarh explică ce înseamnă a ne lua crucea. Ca omul să-și ia crucea înseamnă să ia asupră-și chipul Crucii, adică omul însuși să fie în chipul Crucii. „Omul întreg să aibă asemănarea Crucii”. De vreme ce omul se aseamănă fizic cu Crucea lui Hristos, se cuvine ca omul întreg, adică și trupul lui, să se fie în armonie cu Crucea lui Hristos. Hristos S-a răstignit pentru a birui moartea. Astfel și noi, cu trupul nostru, se cuvine să ne asemănăm Crucii lui Hristos și să biruim în noi păcatul și stăpânirea morții.

Cum se înfăptuiește lucrul acesta? Atunci când omul „se ridică deasupra simțurilor și se leagă de Hristos și se face următor al Lui”. Așadar, atunci când omul își omoară simțurile. Desigur, nu se referă aici la suprimarea simțului vederii, pentru că asta nu se poate, ci la mortificarea lui. Văzul este un simț care ne ajută să percepem ce este în jur, la fel și auzul. În acest moment, este o binecuvântare că putem auzi, pentru că ascultăm cuvântul lui Dumnezeu. Și nu vorbim acum despre buna întrebuințare a simțurilor, ci de reaua lor întrebuințare. Noi dobândim asemănarea cu Crucea lui Hristos atunci când omorâm acele lucrări ale simțurilor care sunt legate de patimi.

Așa mă asemăn Crucii lui Hristos

Ca să fac lucrul acesta mai lesne de înțeles, aș fi putut cita pasaje din Sfânta Scriptură. Dar ceea ce vreau să înțelegeți este ce înseamnă să mă lepăd de mine însumi, să-mi răstignesc simțurile și să dobândesc asemănarea cu Crucea lui Hristos.

Este grăitoare o rugăciune alcătuită de Sfinții Părinți, care se citește în Postul Mare, la Dumnezeiasca Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite, cu puțin înainte de Vohodul cu Sfintele Daruri. Rugăciunea spune așa: „Tu, Doamne, liberează toate simțirile noastre din amorțirea patimilor”. Te rog, Doamne, ajută-mă să-mi slobozesc simțurile aflate sub stăpânirea patimilor, omorându-le. „Punându-le lor povățuitor bun cugetul cel dinlăuntru”. Peste toate simțurile să pui un ocârmuitor – peste văz, auz, pipăit, gust –, care să fie gândul cel bun și fără răutate.

Apoi explică și cum anume. „Ochiul să fie ferit de toată vederea cea vicleană”. Ochii noștri sunt făcuți ca să vedem cu ei slava și măreția lui Dumnezeu. De aceea, ne rugăm ca ei să se depărteze de orice privire vicleană. Auzul să fie „nestrăbătut de cuvinte deșarte”. Așadar, auzul să nu fie străbătut de cuvinte de prisos și fără rost. „Iar limba” să fie „curată de vorbe necuviincioase”. Limba ne-a fost dată ca să vorbim, de aceea să nu o folosim pentru a rosti cuvinte nepotrivite. „Și curățește buzele noastre, cu care Te lăudăm pe Tine, Doamne”. Pentru că nu doar cu limba vorbește omul, ci și cu buzele. Cu buzele să Te lăudăm pe Tine, Doamne! „Fă ca mâinile noastre să fie ferite de fapte rele și să lucreze numai cele bineplăcute Ție”. Cu mâinile să nu săvârșim fărădelegi, adică să nu furăm, să nu-i nedreptățim, să nu-i lovim pe ceilalți, să nu ucidem, să nu fim violenți, ci cu mâinile să facem doar binele și ceea ce voiește Dumnezeu. „Toate mădularele și cugetul nostru întărindu-le cu harul Tău”. Ne rugăm să trimiți harul Tău, ca să ne întărească și să ocârmuiască peste toate mădularele și cugetul nostru. Iată ce înseamnă să mă lepăd de mine însumi și să-mi iau crucea! Așa mă asemăn Crucii lui Hristos, păzind toate simțurile de la săvârșirea păcatului și robia patimii.

Acest cuvânt este actual, dacă ne gândim că trăim într-o epocă în care se dă frâu liber simțurilor spre satisfacerea plăcerilor. Azi putem vedea orice dorim ‒ obscenități, lucruri cumplite ‒, putem asculta ce voim, cu mâinile putem face ce vrem și cu picioarele putem merge unde voim, și în locuri ale păcatului.

În aceste vremuri fără de Cruce ‒ pentru că noi suntem fără de Cruce, nerăstigniți pentru Hristos, iar simțurile noastre lucrează fără de Cruce, nerăstignite ‒, noi să ne însemnăm trupul cu semnul Crucii, răstignindu-ne și spunând: „Doamne, ajută-ne să trăim după voia Ta!”. Iată, deci, cum ne putem răstigni! Într-o epocă în care toată lumea și noi trăim fără Cruce și nerăstigniți pentru Hristos, dându-ne frâu liber tuturor plăcerilor, gândurilor și faptelor necuvenite, Crucea ne amintește că trupul nostru însuși seamănă cu o cruce atunci când ne răstignim patimile, când ascultăm ceea ce se cuvine, când alegem după Dumnezeu ce anume să ascultăm, să vedem, să facem, cum să vorbim și să lucrăm. Atunci se împlinește cuvântul lui Dumnezeu: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie”.

Așa Îl vom urma pe Hristos cel Răstignit și Înviat, răstigniți față de păcat și înviind din lucrările lui. Amin.

Din predica rostită la praznicul Înălțării Sfintei Cruci – 14 septembrie 2025

Traducere de Mănăstirea Diaconești