„Omul care s-a hotărât să se roage are înlăuntrul lui iubirea și niciodată nu-și deschide gura ca să vorbească despre alt om. O singură dată pe an dacă și-o deschide, înseamnă că tot anul acela n-a făcut nimic altceva decât a mâncat carne de om cu mintea lui, cu inima lui, cu judecata lui, cu toate ale lui.
Cine se hotărăște să se roage este, de asemenea, foarte rezistent la necazurile și întâmplările vieții, adică este omul care știe să stea tihnit acolo unde se găsește: va fi sărac, bogat, printre oameni buni, printre oameni răi, printre oameni care îl iubesc sau care nu-l iubesc, care îl vor sau care nu-l vor, care îl urăsc, care îl calomniază – lui îi este totuna. El știe să se adapteze în mod minunat și să trăiască bucuros. Și, cu cât mai mult se roagă, cu atât mai rezistent este, și nici măcar nu simte greutățile prin care trece.
Omul de rugăciune este, mai ales, cel care nu numai că rabdă acuzațiile și calomniile, pentru că acestea îi rănesc numai pe oamenii pământești, ci se și bucură de ele. Se bucură și se veselește atunci când îl acuză, când îl calomniază, când îl izgonesc, când încearcă să-l coboare, să-l arunce de colo până colo. Acestea sunt caracteristicile omului care vrea să se roage. Dacă ne lipsește una dintre ele, să știți că nu ne-am hotărât niciodată să ne rugăm, că Dumnezeu încă nu ne interesează, ci ne interesează numai inima noastră de carne!”.
Arhim. Emilianos Simonopetritul
Niciun comentariu încă. Fii primul care comentează!