Odată, pe la amurgul soarelui,
M-a întrebat șoptind îmbietor zâmbetul nopții:
- Ți-e frică de întuneric?
Am murmurat:
- Nu, ci de lipsa luminii din el...
Am cugetat:
- Da, de fondul lui fără formă...
Am sperat:
- Nu, pentru că el îmi cântă concertul stelelor...
Am plâns:
- Da, pentru că ascunde fața iubirii mele...
Am tresăltat:
- Nu, ci doar de liniștea lui netăcută...
Am crezut:
- Da, pentru că este norul presărat peste adâncul meu…
Am gândit:
- Nu, ci doar de faptul că ar putea să îmi placă…
Am așteptat:
- Nu, pentru că sărutarea lui înseamnă deșteptarea dimineții...
Pr. Răzvan Ștefan
Fotografie de Ave Calvar Martinez / pexels.com
Niciun comentariu încă. Fii primul care comentează!