Odată, pe la amurgul soarelui,M-a întrebat șoptind îmbietor zâmbetul nopții:- Ți-e frică de întuneric?Am murmurat:- Nu, ci de lipsa luminii din el...Am cugetat:- Da, de fondul lui fără formă...Am sperat:- Nu, pentru că el îmi cântă concertul stelelor...Am plâns:- Da, pentru că ascunde fața iubirii mele...Am tresăltat:- Nu, ci doar de liniștea lui netăcută...Am crezut:- Da, pentru că este norul presărat peste adâncul meu…Am gândit:- Nu, ci doar de faptul că ar putea să îmi placă…Am așteptat:- Nu, pentru că sărutarea lui înseamnă deșteptarea dimineții...
Răzvan Ștefan
Fotografie de Ave Calvar Martinez / pexels.com
Niciun comentariu încă. Fii primul care comentează!