Gata! M-am hotărât să fiu doctorul care să le prescrie pacienților o plimbare. Pădure. Sau parc. Copaci. Zumzet de gângănii. Soare. Susur de pârâu. Adidași murdari de pământ. Miros de iarbă care abia răsare. Salvarea unei crenguțe căzute în drum, de care trecătorii s-ar împiedica, iar apoi transformarea ei în cea mai frumoasă operă de artă din casă. Aer. Cer…
Natura vindecă. Ea e doctor. Și învățător. Zi de zi, se jertfește, ocrotește, moare… Doar în natură moartea e un fenomen natural. Firesc. În natură, totul moare ca să lase loc unei noi vieți. Dar nu într-un mod brutal, ci simplu și fără zarvă, precum norii care șterg cu albeața lor cerul.
Îmi amintesc perfect momentul în care spitalul în care lucram și-a schimbat sediul. Noua locația mirosea a curat, a vopsea proaspătă și a noi începuturi. Dar undeva, în spatele clinicii, era un nuc bătrân, de care constructorii s-au îndurat și pe care nu l-au tăiat. Iar într-o zi, unul dintre colegi a zărit în bătrânul nuc o veveriță. Dădea ghidușă ture sus-jos, sus-jos, sus-jos, neobosită, până când a găsit o coajă veche de nucă pe care a început să o analizeze…
Am stat așa, câteva minute, noi, medici mici și medici mari, adunați toți la fereastră ca să privim veverița. Pe fețele tuturor s-a născut un zâmbet, iar în ochi o lumină care strălucea bucurie, frumos, viață… În acel moment, am uitat cu toții de medicamente, de foi de observație, de analize. În acel moment, am savurat un spectacol al naturii. Iar pentru noi, bolnavii fără un diagnostic de boală, acel moment a fost medicament. Evadaserăm din timp și spațiu. Cum ar fi fost ca, după această scurtă cură de privit veverița, le-aș fi prescris pacienților: „Rp/Admiratul naturii, minim 2x doze/zi, timp de toată viața”?!
Dr. Silvana Bașa
Niciun comentariu încă. Fii primul care comentează!