(adaptare după traducerea Sarei Esterabadeyan)
Privește soarele care răsare din întunecata mare.
Privește!
Ascultă fiecare picătură și fiecare element cum cântă.
Ascultă!
Doar Tu ești Doamne și Altul nu e!
În mare, în soare și-n orice cântare!
Dar picătura nu mai are loc în mare
Când spiritul se-arată-n loc de soare!
Și când din apă și din lut
Nu doar un om, ci chiar esența s-a născut
Ca Iosif în prăpastie și soarele a dispărut.
De ce să stai cu capul în pământ
Când poți zbura!?
De ce să fii furnică dacă știi
Că zborul e natura ta?!
Furnica își poartă într-un grăunte frica.
Din ce este deasupra ea nu știe nimica!
De ce să fii furnică?!
A venit primăvara și-a adus chemarea
Care te ridică!
Spune-i furnicii că nu mai are loc sub soare!
Spune-i furnicii că e timpul să zboare!
Chiar Solomon te-a învățat
Că numai zborul există cu adevărat!
Iartă-mă, Doamne, dac-am exagerat!
Dar nu cred: ne-ai dat o haină de lumină
Ca să ne potrivim cu ea și să desfacem
Grâul de neghină!
Și-acuma o să tac!
Pentru că numai în tăcere
Adevărul de iluzie pot să-l desfac!
Și tac!
Șerban Madgearu
Din volumul „Picături de moarte”, Editura „Paideia” 2025
Niciun comentariu încă. Fii primul care comentează!