Aveam un gol ontologic
Și-ncercam să-l umplu cu tine
Dar oricâte eforturi făceai
Tot mai rămânea
Un loc neacoperit
Și-mi înghețau picioarele
Ah, ce frig mai era!
Și-mi clănțăneau dinții
Iar ochii îmi erau plini
De sloiuri ascuțite
Și de lacrimi pătrate
Și tot trăgeam
De plapuma asta neterminată
Îngustă, limitată,
Subțire, deșirată
Și nu știam
Că această nouă metodă
De tortură
Reciprocă
Era, nici mai mult,
Nici mai puțin
Decât o sângeroasă,
Preafrumoasă,
Reușită
Răstignire.
Anca Stanciu
Niciun comentariu încă. Fii primul care comentează!