Ne vorbește Sfântul Efrem Katunakiotul (†27 februarie)
Oare când va veni acea zi binecuvântată, mare şi vestită, în care toţi împreună, oameni şi îngeri, ne vom uni în slavoslovirea lui Dumnezeu, în Lumina cea veşnică, în bucuria cea fără de sfârșit şi în preadulcea desfătare duhovnicească?
O, ce bucurie veşnică îi aşteaptă pe creştini! O, ce bucurie negrăită! O, iubire a lui Hristos! O, beţie duhovnicească, care deschide alţi ochi, cu care vezi frumuseţea firii şi măreţia lui Dumnezeu!
Zis-a curata şi cinstita gură: „Şi, de vreme ce Mă voi duce şi vă voi pregăti loc, iarăşi voi veni şi vă voi lua la Mine, pentru că acolo unde sunt Eu să fiţi şi voi” (Ioan 14:3).
O, Iubire a lui Iisus, al Cărui preacurat chip Îl vom vedea veşnic!
„Iar eu am zis: dumnezei sunteţi, şi toţi fii ai Celui Preaînalt” (Psalm 81:6).
O, harule, harule, vino şi la noi! Vino repede, vino! Cât de mult se schimbă omul! Cum se preface! Ce devine nenorocitul de om atunci când îl umbreşte dumnezeiescul har! Acest har dumnezeiesc i-a făcut pe mucenici nu numai să nu simtă durerile muceniciei lor, ci chiar să se bucure că mărturisesc pentru Hristos: „Pentru Tine suntem omorâţi toată ziua, socotiţi am fost ca nişte oi de junghiere” (Romani 8:36).
O, Iubire, Iubire dumnezeiască, a cărei pace nu are hotar! O, Iubire, dumnezeiască Iubire, Care pentru om ai creat lumea cea nevăzută şi cea văzută, în care toate cântă, toate slavoslovesc, toate laudă zi şi noapte, pretutindeni şi neîncetat, prezenţa Ta cea nevăzută, dar totodată dulce şi dătătoare de bucurie! Prin liniştea, tăcerea, frumuseţea, mireasma şi tainica lor doxologie, toate laudă înţelepciunea Ta cea neajunsă, dragostea Ta cea necuprinsă şi milostivirea Ta cea negrăită. O, dulce slavoslovie, plăcută, tainică, adusă lui Dumnezeu de către făpturile Lui!
O, Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, deschide-mi ochii sufletului ca să pot vedea şi eu măreţia zidirii Tale! Deschide-mi urechile sufletului ca să pot auzi şi eu această psalmodie adusă Ţie!

Cu cât beau, cu atât mai mult însetez de Tine!
O, Iubire, dumnezeiască Iubire, Care ne-ai dat în dar Tainele Tale! În dar ne-ai dat harul în Taina Botezului, în dar ne-ai dat Mirungerea, în dar ne-ai dat Trupul şi Sângele Tău cel Sfânt, în dar ne-ai dat şi Raiul. O, Iubire, dumnezeiască Iubire, Care pentru om ai lăsat cerul şi ai venit pe pământ, ai purtat cunună de spini şi Te-ai răstignit sus pe Cruce! O, Iubire, dumnezeiască Iubire, Care aştepţi să venim lângă Tine, Care, nesuferind să fii departe de noi, vii înlăuntrul nostru şi Te arăţi în felurite chipuri fiecăruia dintre noi, lăsându-Te văzut, pipăit, jertfit, mâncat şi băut!
O, Iubire, dumnezeiască Iubire, lasă-mă să mă apropii de Tine şi să gust puţin din dragostea Ta, care arde înlăuntrul meu şi nu mă lasă să mă liniştesc şi să-mi potolesc setea!
„Şi mi s-a făcut pomenirea lui Dumnezeu foc arzător în inima mea, şi a intrat până la oasele mele”.
O, sete, sete, dulcea mea sete! Când mi-o voi potoli, oare? Căci cu cât beau, cu atât mai mult însetez de Tine, şi nu pot să mă satur de Tine şi să-mi potolesc setea, ci tot mai mult mă ard de sete.
O, Iubire, dumnezeiască Iubire, din Care oricât de mult aş dori să gust şi să mă satur, cu atât mai mult văd că flămânzesc de Tine! Şi oricât de mult m-aş apropia de Tine, văd că mă aflu tot mai departe de Tine: „Cei ce mă mănâncă pe Mine iar vor flămânzi, şi cei ce mă vor bea pe Mine iarăşi vor înseta” (Înţelepciunea lui Sirah 24:23).
O, Iubire, dumnezeiască Iubire, Care pentru noi oamenii ai strigat şi neîncetat strigi: „Eu sunt Lumina lumii...” (Ioan 8:12) şi „Eu, Lumina, am venit în lume...” (Ioan 12:46)! O, Lumină, Lumină mai înainte de veci, preadulcea mea Lumină, preadulcea mea Lumină, luminează şi întunericul meu! Risipeşte, Lumina mea, nesimţirea şi orbirea mea! O, Lumină, Lumină, când Te voi vedea iarăşi? Vino, Lumină, Lumină a sufletului meu, căci nu mai pot răbda! O, suflete al meu, suflete al meu, până când vei avea ochii tăi închişi, pe care eu ţi i-am închis cu această neascultare a mea?
O, suflete al meu, suflete al meu, cât de mult te-am nedreptăţit! Pentru aceasta plâng cu lacrimi amare ca un alt Petru, atunci când îmi aduc aminte.
Dar vino şi tu către Lumină, chiar dacă eşti orb, iar Ea, Lumina, îţi va deschide ochii şi-L vei vedea şi vei striga ca un alt Toma: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!” (Ioan 20:28).
O, veşnicule Adevăr!
Din „Starețul Efrem Katunakiotul” de Ierom. Iosif Aghioritul,
Editura Evanghelismos, 2004
Traducere de Ierosch. Ștefan Nuțescu

