O cameră

Era-n castelul din poveste
O cameră în care nimeni
Nu avea voie să pătrundă,
Dar Făt-Frumos, când castelanul
Era plecat la vânătoare,
A cutezat să se strecoare,
Cu dibăcie, înăuntru.

A nimerit în labirintul
Unui trecut ținut sub cheie:
Ropot de cerbi, păduri de fețe,
Cu ochii stinși, năluci de glasuri,
Un zăngănit parcă de arme
Și susurul unor veșminte,
În sfâșierea despărțirii,
Îl năpădiră, luându-i vlaga.

Nu erau ale lui și totuși
Frânturile de amintire
Păreau că ies dintr-o memorie,
În care el mai pribegise.

Pe când se zbuciuma cu gândul,
Din pragul ușii, castelanul,
Sosit acasă mai devreme,
Îl trase iute de acolo,
Nădăjduind să îl întoarcă
Într-un prezent fără fantasme.

Dar când ajunseră afară
Și-și ridicară iar privirea,
Castelul se făcea că intră
Sub coaja unui măr de umbre.

Monica Pillat