Scriu cu durere trupească, dar cu o dulce mângâiere sufletească. E luna lui Mai și mă gândeam că tot ce se întâmplă în jurul meu, ce se întâmplă cu mine e Mai intens, Mai profund, Mai plin de învățăminte...
Acum 2 ani, mă întâlneam cu Sfinții din perioada aceasta. De fapt, ei mi s-au alăturat în drumul ce se arăta anevoios, plin de pietre ascuțite care, atunci când călcam pe ele, îmi provocau tot felul de răni. Dar Sfinții aveau grijă să pună balsam și să lege rana.
Anul acesta, Sfântul Efrem mi-a oferit în grabă un loc la o ecografie. În urmă cu 8 ani, mi l-a oferit pe Sofian, în brațe. Sfântul Iov, mult-răbdătorul, s-a gândit să îmi arate rana și să iau aminte la curajul, credința și nădejdea sa că, oricât ar durea și oricât ar fi de greu de dus, Dumnezeu vindecă și nu rămâne dator. Acum 2 ani, Sfântul Ioan, mult-iubitul prieten al lui Hristos, dimpreună cu Sfânta Parascheva, îmi puneau înainte boala, dar și curajul, frumusețea și dulceața ei. Anul acesta mi-a dăruit mângâierea și nădejdea că în orice suferință se ascunde iubirea nemărginită a lui Dumnezeu!
Cuvintele îmi sunt simple și nepricepute, dar am vrut să-ți spun, dragă prietene, care poate vei citi aceste rânduri, că nu ești singur în drumul tău. Fiecare are suferința lui, sufletească sau trupească. Fiecare își are durerea și neputința sa. Cu siguranță, ți-ai pus nădejdea într-un om, sau cel puțin ți-ai creat, fără să vrei, așteptări și te-a durut. Și da, doare tare când norii negri sunt deasupra, iar cei din jur se risipesc. Dar nu ești singur! Dacă în urmă cu două duminici am auzit: „Doamne, nu am om!”, duminica trecută ni s-a spus: „Doamne, dă-mi această apă, ca să nu mai însetez, nici să mai vin aici să scot”.
E un prilej bun pentru a Mai da încă o dată mâna cu sfinții, a Mai pune început bun, a Mai lua crucea și a Mai merge spre Înviere... zi după zi!
Inima sus și ochii la Iisus!
Alexandrina