Nu este altă cale decât Lumina

Azi, 4 ianuarie 2019, de Sfântul Nichifor Leprosul

Deplina lepădare în mâinile Domnului.

Orice nebunie este permisă dacă se face pentru Domnul. Orice rușine sau păzire a sinelui este lepădată. De toate celelalte va avea grijă Dumnezeu ca și până acum. Îl voi lăsa pe Dumnezeu să-mi arate ce ar trebui să fac concret. Metoda Înaltului: roagă-te mult Domnului și vei vedea ce vei simți în inima ta.

Inima este cel mai bun povățuitor.

Este nevoie de un pic de răbdare, de multă rugăciune, de nădejde și credință neclintită în Dumnezeu, și lucrurile se vor arăta limpede ele însele.

Legătura cu Domnul le rânduiește pe toate, este stăpână peste celelalte legături cu oamenii și cu celelalte ale mediului în care trăim.

Aduci mintea mereu și mereu la locul ei, spre Domnul, spre Iisus, spre Maica Sa. O răpești, o tragi de acolo de unde auzul, văzul, mirosul și celelalte vor să o fure. Tu o furi pentru Domnul.

Toată concentrarea pe terapia duhovnicească, pe lucrarea lui Dumnezeu în inimă, pe cele lăuntrice, pe respirație, pe Rugăciune, pe strigătul neauzit al inimii. În felul acesta, boala va deveni binecuvântare.

Nu este altă cale decât Lumina. Nu pot birui întunericul decât urmând Luminii.

De unde această frică de moarte, de unde această durere? Doamne Dumnezeule, mi-ai arătat un strop din dragostea Ta care vindecă, care arde gunoaiele din suflet, dar de îndată frica a pus iarăși stăpânire pe sufletul meu atunci când semnele morții se arată din nou în trupul meu. De ce atâta puțină credință? Aș vrea foarte mult să pot vedea în adâncul sufletului meu și să înțeleg ce se petrece acolo, de ce nu se vindecă, de ce păcătuiesc, de ce nu ajung la acea dragoste mare care este Hristos, de ce vreau Învierea fără Cruce?

Am nevoie de a învia înainte de a muri. Viața în afara Luminii este înfricoșătoare, nu o putem purta, este de neîndurat pentru om. Ce pot să fac ca să am curaj?

Dragostea alungă frica. Cum puteau fi așa sfinții mucenici? Nu pot înțelege. Eu sunt atât de slab, atât de gol, atât de nimic.

Hristoase al meu, te rog, vindecă-mă de iubirea trupească nebunească de sine!

După atâtea semne și minuni, de ce nu mi-am dobândit credința? Să nu îmi pierd nădejdea, Dumnezeu sigur mă iubește.

25 februarie 2019

Am terminat azi-noapte cartea despre meserii și articolul de pomenire a Părintelui Antonie și mă simt eliberat că pot merge mai departe. De mult am așteptat această zi a eliberării mele. Vreau acum să mă las în mâna lui Dumnezeu. Nu mai am nimic de terminat pe lumea aceasta. Le-am lăsat pe toate. Pe unele le-am terminat, iar pe altele le-am lăsat cu totul în grija Domnului sau a celor care se mai pot ocupa de ele.

Peste două săptămâni se vor împlini doi ani de când am aflat diagnosticul, de când a început pentru mine această cursă: a semănat mult cu viața în general, numai că mult mai accelerată. O binecuvântare, o cale pe care nu aș fi putut-o urma atât de repede, în alte condiții.

Sunt același păcătos, nu s-a petrecut vreo transformare simțită, dar atâtea s-au schimbat și-n moarte, și-n dragoste! Dacă Dumnezeu mai îngăduie, voi mai sta ani mulți aici, sau dacă vremea plecării mele a venit, fie una, fie alta, viața mea de până acum, în forma ei de până aici, s-a sfârșit. Acum plec mai departe, singur cu Domnul. Toate mi s-au dat. Parcă aș fi un student care a terminat cursurile, nimic nu mai e de adăugat, de acum înainte omul trebuie să înceapă să lucreze: „Ieși-va omul la lucrarea sa până seara. Cât s-au mărit lucrurile Tale Doamne, toate cu înțelepciune le-ai făcut!”.

Voi alege ceva din tratamentele care mi se pun înainte de către știință, dar mă voi lăsa cu totul în încredințarea Domnului. Deja mă las acum. Domnul va lucra!

Eu sunt un păcătos înrăit, dar un fiu totuși al milostivului Dumnezeu, Care mă îndulcește cu atracția cea către El, cu mângâieri nevăzute, cu purtare de grijă fără să facă caz de aceasta, să o trâmbițeze. Domnul lucrează tainic. De aceea nu vedem lucrarea Domnului cu noi, pentru că nu avem simțuri duhovnicești să vedem lucrările Sale ascunse ochilor trupești.

Acum m-am zăvorât deja și fac lucrarea pe care Îi spuneam Domnului că o voi face dacă mă voi vindeca, după ce va face cu mine o minune. Dar greșeam, de ce „după”? Nu „după ce mă va vindeca”, ci deja! Isihia, Rugăciunea, căutarea cu foc a Domnului, lepădarea de orice grijă ‒ este o lucrare care trebuie făcută oricând, înainte, mereu. Dacă amânăm lucrarea noastră, amânăm și rodul ei. Nu se poate altfel decât a o începe deja. Este o nebunie care trebuie trăită. Cele pe care le scrie apostolul nu sunt basme.

26 februarie 2019

Mă întorc pe toate părțile, schimb mereu macazul, mă rog în întuneric și adorm, vreau să vorbesc numai Domnului în rugăciune, dar nu merge, nu ajung nicăieri. Am pierdut și lacrimile. Poate că nici aceasta nu este calea mea, poate calea mea este să fiu în lume.

Maica Domnului, ajută-mă! Că nu găsesc nimic, nici izbăvirea, nici isihia, nici vindecarea trupului, și nici a sufletului. Poate că mai trebuie stăruință, dar nu am încredințare, poate nici nu trebuie să am.

Mă rog în întuneric și nu dobândesc nimic, nu am străpungere, oare ce trebuie să fac să simt că sunt pe calea Domnului pentru mine? Trebuie să vorbesc clar Maicii Domnului!

Mă sting în întuneric.

Fără tine, fără ajutorul tău, mă sting în întuneric, se stinge sufletul meu. Ajută-mă. Fă, Doamne, milă cu mine!

7 martie 2019

Oh, Doamne, a ajuns viața mea aici! Aici sunt cuvintele mele, povestea, dar care este realitatea? Cât din cele pe care le plănuiesc se și înfăptuiesc, se și transformă în realitate? Ce am reușit cu adevărat să pun în practică din toate începuturile bune pe care le-am luat în toți anii aceștia 40? Mult mi-aș dori să pot vedea limpede lucrurile vieții. Să nu mai trăiesc în imaginație, ci în adevăr. Dar aceasta este desăvârșirea, după Sfântul Maxim. Ce poate face omul, unul ca mine fricos și de multe ori deznădăjduit?

Omule, nu-ți face nicio grijă! Cântă, cântă în inima ta minunile Domnului! Lasă dragostea Domnului Tău să te atragă! Lasă-te în brațele Crucii! Nu te apăra. Nu ține la patimile tale. Caută adânc, adânc, înlăuntrul inimii, cu ochii deschiși, cu blândețe și putere. Lasă lacrimile să curgă și nu judeca pe fratele tău, iubește-l pe om cu îngăduința Domnului. Hristos nu voiește moartea păcătosului, ci ca acesta să se întoarcă și să fie viu. Tu să fii viu și fratele tău să fie viu.

Maică Galaktia, mi-ai urat ca împreună cu „sora mea” (Anca) să găsim adâncul inimii.

Și am înțeles că mai mare este pocăința ce vine din simțirea atotmilostivirii lui Dumnezeu decât cea care este pricinuită de simțirea morții și a păcătoșeniei noastre. Chiar dacă și aceasta este de folos pentru smerenie și pentru zdrobirea iubirii nebunești de sine, a inimii.

Dragostea este motorul vieții, iar dragostea dumnezeiască este motorul vieții veșnice, este lumina care pe toate le ține, le umple, le desăvârșește. Este minunată dragostea. Trebuie să o primim, să o însămânțăm, toată dragostea, însă dragostea Domnului este curată, și nu se poate înlocui cu nimic. Trebuie să o dobândim.

Deci să pornim de la cele mici, de la făptuirea poruncilor, care sunt asceza omului pentru a se apropia de dragostea Domnului.

Alungă, omule, orice nor al grijii, al răutăților, al judecăților! Domnul îți poartă neîncetat de grijă. Luptă cu răutatea, cu deznădejdea, cu iubirea de sine, cu grija, cu nepăsarea. Caută voia Domnului și lasă-te în grija Sa.

Mircea Stanciu

Fragment din „Jurnalul tămăduirii”,

carte în curs de apariție la Editura Bonifaciu