Nu e târziu

Nu-mi mai găsesc pe lume locul,

De când Te-ai stins pe cruce, Doamne,

Nu mai am zi, doar întuneric,

Până un licăr îmi deschide,

În nicăieri, calea pierdută.

O iau pe șoapta de lumină

Ce mă apropie de grădina

Care-Ţi acoperă mormântul

Și când ajung, din cripta goală,

Aud suflarea unui înger

Ce-mi ia pe aripi tânguirea.

Nu e târziu, nu-i niciodată,

Să mor și să înviu cu Tine.

Monica Pillat

Din volumul „Chilia fără ziduri”, în curs de apariție la Editura „Spandugino”