Neputințele, limitările și autosuficiența mea sunt ca niște obloane întredeschise, care îmi dau senzația de multe ori că lumea se termină odată cu linia orizontului. Sună ciudat că sunt teolog profesionist și trebuie să-i învăț pe alții despre Dumnezeu. Din moment ce am studiat ani de zile în acest domeniu și am profesat mult, credeam că dețin rețete sigure, șabloane și tipare croitorești cu care pot modela și decupa orice suflet voiește să fie format. Aveam convingerea că pot și trebuie să fac asta. Dețin secretul și știu să picur dozajele. Ca să-mi deschidă ochii, să-mi înmoaie inima și să mă smerească, din timp în timp, Dumnezeu îmi dă câte o lecție frumoasă.
Eram la o clasă a XI-a și, în timpul orei, a intrat o femeie care a spus că are avizul Inspectoratului pentru a-și desfășura respectiva misiune. A deschis un dosar și le-a arătet tinerilor niște fotografii cu un copil foarte bolnav, care avea nevoie de mulți bani pentru tratamente și operații. Întâmplarea făcea să fi stat de curând de vorbă cu un cunoscut care făcea același gen de activitate. Mi se părea ofensator ca starea lui materială să prospere odată cu aceasta. Casa, mașina, stilul de viață, toate erau înfloritoare. Prima mea curiozitate era legată de veridicitatea acelor cazuri. Văzându-mă suspicios și iritat, mi-a spus că tot ceea ce face este perfect legal. Înființase o structură de asistență socială, căuta copii cu probleme de sănătate, apoi își trimitea oamenii pe teren pentru a strânge bani. Fără menajamente, l-am întrebat cum de a prosperat atât de rapid. A spus că legislația din România i-a permis acest lucru, deoarece îl obliga să dea minim 2% din banii colectați copiilor vizați. Iar el respecta cu strictețe această prevedere, direcționând... doar 2%!
Am fost teribil de revoltat și pe el, și pe legislație. Văzusem de multe ori oameni de bună credință care dăruiau, cu jertfă și generozitate, bani unor astfel de colectori.
Acum, tiptil, m-am poziționat strategic în spatele femeii și, cu un număr de pantomimă care i-ar fi atras atenția d-lui Dan Puric, gesticulam cu ambele mâini, ca niște ștergătoare de parbriz, două „nu”-uri largi. Mimica feței mele explozive era între atenționare înaintea unui pericol mare și amenințare. Mă încruntam către femeia care reprezenta pericolul din încăpere. Eram încântat de cât de eficient mă credeam că sunt. „Un leu nu va escroca de la noi!”, cugetam eu. Femeia avea o față de mare vicleană și un ton mieros pe măsură. Eram convins că au simțit și ei. Își termină discursul și scoate lent și ostentativ un chitanțier care să convingă de legalitatea acțiunii și să stimuleze donațiile. Zâmbeam și așteptam. Când... ce să vezi? Aproape toți au scos portofelele și au început să doneze. Bucuroasă, femeia aduna; intrigat, eu priveam năuc.
După ce-a ieșit, le-am povestit dialogul meu cu acel cunoscut și faza cu 2%. Vizam o trezire întârziată a lor. În minte îmi răsunau cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur, cu care i-am atenționat și pe ei concluziv: „Să transpire banul în mâna ta până când îl vei da cui trebuie!”, din nou mulțumit de prestația mea profesională. Așteptam oarecum niște regrete. Părea că au auzit tot ce le-am spus, dar cumva nu simt la fel. Deși nu au avut răgazul să se pună de comun acord, unul dintre ei s-a ridicat, ca voce a lor, și a interogat oarecum retoric:
- Dar, domnu’, dacă noi vom da mai mulți bani, oare acel 2% care va ajunge la copil nu va fi mai mare?
Am încremenit. Îmi venea să alerg la el, să-l strâng o zi întreagă în brațe și să-l spăl în lacrimi de bucurie. Hristos a grăit prin el. Îmi veneau acum în minte atât de limpede cuvintele Lui: „Nu vă împotriviți celui rău... Celui ce voiește să se judece cu tine ca să-ți ia haina, lasă-i și cămașa...” (Matei 5:39-40). Lucrarea binelui trebuie să se facă. Independent și paralel cu lucrarea masivă a răului. Iar când nu este posibil, concomitent și tainic. Ca cel rău să creadă că ne-a prostit și de data asta.
Acest gen de lecție vie era cu mult peste mii de lecții de vorbăraie, scheme și rețete stricte predate de mine. Așa este Hristos Domnul nostru!
* * *
Mișcă-mi, Doamne, mintea și inima, așa cum învățătorul mișcă mâna celui ce învață să scrie, pentru a-mi da siguranța că ceea ce le spun oamenilor despre Tine chiar să aibă legătură cu Tine!
George Olteanu
Fotografie de Vika Glitter / pexels.com