Logo

Noi minuni din zilele noastre ale Sfântului Dimitrie Basarabov

Data Publicării

Prezenţa Sfântului Dimitrie cel Nou (†27 octombrie) în centrul oraşului Bucureşti vorbeşte lumii de astăzi despre harul şi binecuvântarea pe care Dumnezeu le dăruieşte celor ce se roagă cu credinţă Lui. Să ascultăm mărturia unuia dintre Părinții slujitori la Catedrala patriarhală, care adăposteşte sfintele moaște al smeritului păstor din Basarabi.

„Roagă-te lui Dumnezeu şi Sfântului Dimitrie şi n-o să rămâi fără răspuns!”

Despre minunile Sfântului Dimitrie ne-a vorbit Părintele Antim David, mare eclesiarh la Catedrala patriarhală:

„Multe dintre minunile Sfântului Dimitrie, care se săvârşesc permanent la racla sfintelor sale moaşte, sunt cunoscute numai de cei care le-au trăit şi de Hristos Domnul. Foarte puţine sunt cuprinse în Vieţile Sfinţilor. Eu însumi am fost martor la câteva minuni pe care Sfântul Dimitrie le-a săvârşit aici, în Catedrala patriarhală. Aş dori să scot în evidenţă una care pe mine m-a marcat foarte mult.

Aveam aici, la Catedrala patriarhală, o creştină, una dintre cele mai fidele, care venea zilnic şi se închina la sfintele moaşte. Această femeie, pe nume Stela, avea o mare suferinţă: vorbea foarte rău, stâlcit. Venea şi se spovedea de multe ori la mine. Ar fi trebuit să golesc biserica de lume, căci vorbea foarte tare. De aceea, preferam să o spovedesc într-un loc separat, fără a înţelege mare lucru din spovedania sinceră pe care o făcea înaintea lui Dumnezeu. Aveam totdeauna grijă să îi spun: «Roagă-te lui Dumnezeu şi Sfântului Dimitrie, şi n-o să rămâi fără răspuns!». Acestea erau cuvintele pe care i le strecuram în suflet.

Și, într-o zi de vară, în urmă cu câţiva ani, era puţină lume în catedrală şi o văd pe Stela cum se aşază la moaştele Sfântului Dimitrie. A stat, cred, un ceas rugându-se Sfântului. Când s-a ridicat, a venit la mine cu bucurie mare în suflet și atât mi-a spus: «Părinte, eu vorbesc!». Şi, din acea zi sora Stela vorbeşte, o auzim cu toţii cum se exprimă clar, datorită Sfântului Dimitrie, după ce, mai înainte, nu putea să lege două vorbe”.

Stela are în jur de 50 de ani. Este căsătorită şi are două fete. „Avea o viaţă mai dificilă cu soţul ei. Era o fiinţă foarte chinuită. După aceea aveam să aflu, din ceea ce mi-a relatat această creştină, că, de fapt, neputinţa aceasta îi venise din multele bătăi pe care le primise de la soţul ei”, a mai adăugat Părintele Antim.

„Vreau să mă duc la Sfântul Dimitrie, căci el m-a făcut sănătoasă!”

„Într-o altă zi, dimineaţa”, îşi mai aminteşte Părintele Antim, „înainte de începerea Dumnezeieştii Liturghii, a venit la mine un creştin a cărui soţie era în comă la spital. Aveau cinci copilaşi, trei dintre ei erau cu el. M-au marcat suferinţa şi lacrimile lor. Verdictul medicului era: «Nu mai am ce să-i fac. Luaţi-o acasă!».

Le-am spus să se roage Sfântului Dimitrie. S-au rugat cu toţii, iar Sfântul i-a mai liniştit. S-au întors la spital cu inima împăcată. Acolo, chiar pe holul din faţa salonului unde era internată soţia, au găsit o hărmălaie de nedescris. Bolnava, fiind conectată la aparate, ca orice om în comă, îşi revenise datorită Sfântului Dimitrie şi îşi scosese toate tuburile. Striga pe holul spitalului, ţinută fiind de asistente şi medici: «Vreau să mă duc la Sfântul Dimitrie, căci el m-a făcut sănătoasă!».

Era o zarvă nemaipomenită, avea să îmi spună soţul mai târziu. La patul ei se prezentase cineva, în vedenie, care i-a spus: «Scoală şi du-te acasă la copii şi la soţ!». Era Sfântul Dimitrie cel Nou, de aceea striga în gura mare că vrea să meargă să îi mulţumească.

N-au avut ce să-i facă. Au venit la Sfântul Dimitrie, parcă şi acum îi văd, cu cei cinci copilaşi, cu soţul, în hohote de plâns, mulţumindu-i Sfântului pentru miraculoasa vindecare. După aceea, s-au întors la medici să confirme minunea negrăită săvârșită de Sfântul”.

„Părinte, eu vreau să mă spovedesc”

„Multe sunt minunile Sfântului Dimitrie”, continuă Părintele Antim, „dar mai importantă decât vindecarea trupească este lucrarea tainică pe care Sfântul Dimitrie o săvârşeşte în sufletul omului, faptul că foarte mulţi credincioşi vin şi îngenunchează la sfintele sale moaşte şi se ridică senini, luminaţi, îndreptaţi, pocăiţi şi iertaţi prin rugăciunea şi binecuvântarea Sfântului. Aceasta cred că este cea mai mare vindecare pe care Sfântul Dimitrie o săvârşeşte!

De altfel, vezi un om care n-a călcat în faţa altarului de multă vreme, cum se ridică din faţa raclei şi spune: «Părinte, eu vreau să mă spovedesc!» sau «Părinte, am făcut cutare păcat!». «Dar cine v-a îndemnat?», îi întreb. «Părinte, nu ştiu ce se întâmplă cu mine, dar când m-am pus la moaştele Sfântului Dimitrie, am simţit că trebuie să mărturisesc păcatul acesta pe care îl tăinuiesc de ani şi ani de zile».

Cea mai mare lucrare pe care Sfântul Dimitrie cel Nou o săvârşeşte aceasta este, aici, în mijlocul acestui oraş atât de zgomotos şi preocupat de cele materiale. De foarte multe ori, noi, creştinii, căutăm să vindecăm trupul, să ne vindecăm de cancer, de boli, dar uităm adesea de lucrarea tainică, harică, pe care Dumnezeu o săvârşeşte prin aceste minuni ale sfinţilor în viaţa noastră. Şi, mai mult decât atât, este importantă îndreptarea. Nu poţi să rămâi cum ai fost, după ce te-ai închinat la moaştele unui sfânt”, a încheiat Părintele Antim David, mare eclesiarh al Catedralei patriarhale.

Fragmente dintr-un articol publicat în Ziarul Lumina

Fotografii: Ziarul Lumina


Niciun comentariu încă. Fii primul care comentează!

Lasă un comentariu