Nimic nu se pierde

Ne vorbește Stareţa Macrina Vassopoulos 

Să avem bunătate în sufletul nostru, să sporim în bunătate, să sporim în dragoste, să sporim în milă, să sporim în ceea ce vrea Dumnezeu. Să nu existe iubirea de sine. Să nu dorim să ne menajăm pe noi înşine, iar fratelui să nu-i dăm importanţă. Dragostea lui Dumnezeu este numai milostivire, este numai iertare şi compătimire. Când vom iubi, ne vom purta cum se cuvine, nu vom voi să spunem nimic rău despre nimeni; ne va durea pentru celălalt şi nu vom voi să-l jignim, ci vom simţi compătimire pentru el. Să luăm aminte să nu jignim, să nu amărâm pe cineva, să avem o purtare nobilă, să-l iubim pe aproapele, să nu judecăm şi să nu osândim pe nimeni. Osândirea este cel mai mare şi mai înfricoşător păcat.

Dar dacă nu ne vom nevoi cum se cuvine, vom fi ca acele dealuri golaşe şi câmpii neroditoare care nu au nici măcar puţină iarbă pe ele. Întocmai aşa va fi şi sufletul nostru. Nu se va putea sădi în el harul lui Dumnezeu şi vom fi mereu în stare de orbire. O orbire ca o ceaţă va fi în sufletul nostru, care va împiedica să curgă şuvoiul lacrimilor, pentru a-l curăţa şi a vedea lucrurile după Dumnezeu.

Când ne va lipsi rugăciunea, va veni indispoziţia, descurajarea, lenevia, încât nu ne vom putea ridica nici mâna, nici piciorul, nici mintea; nimic nu vom putea face. În timp ce rugăciunea pe toate le plinește. Prin rugăciune se săvârşește tot lucrul bun. Când omul are rugăciune, primeşte şi puteri trupeşti, iar când nu are rugăciune, se moleşeşte, nu-şi poate mişca nici trupul, nu are dispoziţie, nu are poftă de nimic. Se descurajează şi se îngreuiază, nu-şi poate mişca mâinile, nici picioarele, cutare treabă îi vine greu s-o facă, de cealaltă se descurajează şi aşa mai departe. Când are rugăciune, toate acestea se depărtează, în timp ce, atunci când nu o are, pe toate le simte cum le simt eu ‒ adică vrea să se întindă, să stea, să fugă de osteneală.

„Cum a urcat Hristos pe Golgota? Aşa voi urca şi eu”

Când omul se osteneşte, înlăuntrul ostenelii Îl va afla pe Dumnezeu. Te osteneşti? Te desfătezi. Dacă nu lucrezi, patronul nu te va plăti. Sunt unii lucrători pe care nu-i interesează cât vor câştiga, alţii însă se silesc pe ei înşişi, iar când vine sâmbăta primesc bani frumoşi. Ceilalţi, sărmanii, care numai pălăvrăgesc, râd, vorbesc, când vine sâmbăta şi primesc puţini bani, se mâhnesc. Aşa este şi Dumnezeu. Când noi facem voia Lui, lucrăm şi ne străduim să ne ostenim mai mult, să asudăm, să facem mai multe metanii, mai multă nevoință, să fim mai tăcuți, să avem mai multă dragoste pentru Dumnezeu. Iar toate acestea le facem pe lângă îndatoririle noastre, le punem „deoparte”, iar când va veni ceasul morţii, le luăm şi plecăm, ne luăm şi „biletul de drum”: bucurie şi veselie. Cine se osteneşte, acela se desfătează, iar cine nu se osteneşte, acela nu are nimic. De aceea, să ne ostenim, să ne nevoim, să nu ne temem nici de ispită, nici de muncă.

Îmi aduc aminte că odată urcam un drum anevoios și aveam treizeci de kilograme greutate în spate. Era în miezul zilei, căldură, şi eu urcam cu o asemenea povară. Dar am spus în sinea mea: „Hristos urcă acum cu Crucea. Cum a urcat Hristos pe Golgota? Aşa voi urca şi eu”. Şi în acea clipă în care suiam cu osteneală şi nu mai puteam, iar faţa mi se făcuse ca pânza neagră, am simţit cum două mâini îmi ridică greutatea din spate. Aşa cum mă împingeţi voi câteodată, când trebuie să urc, la fel am urcat și atunci, atât de uşor, că nici măcar nu am transpirat. După aceea am lăsat greutatea din spate şi am mers de am făcut patru sute de metanii. M-am umplut de bucurie.

Ce a fost aceasta? A fost o răsplată de la Dumnezeu, am simţit-o în inima mea! Nu o pot uita, mi-a rămas întipărită în suflet. De aceea, acum când aveţi putere, faceţi ce puteţi, căci pe toate le scrie Dumnezeu, pe toate, chiar şi firul de păr; nimic nu se pierde. Aşa cum le-a văzut naşa monahiei Eupraxia. Şi un ghem mic de aţă pe care l-a dat pentru a surfila călcâiele ciorapilor unui copil, şi acel lucru atât de mărunt s-a aflat în Cer. Şi a spus:

- Chiar și acesta s-a aflat?

- Da. Ai văzut că nimic nu se pierde? i-a spus îngerul păzitor.

Şi chibriturile pe care le dăduse, şi tot ceea ce dăduse, le-a văzut pe toate, o grămadă întreagă. S-a pierdut ceva? Pe toate le-a adunat Hristos. Chiar şi paşii pe care îi face cineva, atunci când se osteneşte, toți se scriu.

Dumnezeu ne va acoperi

Ce frumos este când există putere! Să se scoale cineva, să facă ordine şi curăţenie şi pe toate să le facă. Harul lui Dumnezeu îi va da multă putere şi multă bucurie în suflet dacă va lucra pentru Hristos. Şi orice mănâncă, să facă cruce peste mâncare, pentru ca să nu-l lipsească Dumnezeu de ea. Să facem şi noi semnul Crucii peste mâncare şi să spunem: „Slavă Ţie, Dumnezeule!”, și toate vor fi binecuvântate. Harul lui Dumnezeu îl întăreşte pe om și-i aduce bucurie duhovnicească și veselie în suflet. Cu cât se osteneşte cineva mai mult, cu atât Dumnezeu îl răsplăteşte mai mult. Metaniile pe care le facem, rugăciunile cu Semnul Crucii, statul în picioare la slujbe, toate se scriu. În vreme ce vorbim, discutăm, atunci când numim Numele lui Dumnezeu, El este neîncetat înaintea noastră, căci „pretutindenea este şi pe toate le plineşte”. Pe toate le vede, le scrie şi pe cele bune şi pe cele rele, pe toate.

Noi vom face ceea ce vrea Dumnezeu, ca să nu ne găsească nepregătiţi atunci când va veni acel ceas binecuvântat. Aşa cum spun unii acum, că dacă vor folosi gazele (bomba atomică), nimic nu va rămâne în picioare. Atât de cumplit! De la Cernobîl a ajuns până aici, şi nu va ajunge de la Ierusalim? Dar nu va lăsa Dumnezeu, căci atâţia se roagă. Nori va trimite Dumnezeu şi ne va acoperi. Pe cei care va vrea să-i ia îi va lua, iar pe ceilalţi îi va lăsa. Ne va acoperi Dumnezeu şi nu ne va lăsa, pentru că mii de oameni se roagă. Părintele Marcel a mers în pustie şi a aflat Părinţi care se rugau pentru lume. Şi spune că există pustnici nevăzuţi care se roagă. Aşa este.

Din Stareţa Macrina Vassopoulos, „Cuvinte din inimă”,

Editura Evanghelismos, 2015

Traducere de Iersoch. Ștefan Nuțescu