Cu ocazia Halloween-ului care tocmai a trecut, am dat peste întrebarea asta: What Is Your Story Of The Creepiest Thing That’s Ever Happened To You? („Care e povestea celui mai înfricoșător lucru care ți s-a întâmplat?”)
Eram student și locuiam cu mama.
Din când în când, cineva suna la ușa noastră la ore târzii. Uneori chiar și după miezul nopții.
Mama bănuia că era un vecin nevăzător din blocul alăturat. Locuia la același etaj cu noi, într-un apartament așezat identic. Omul mai trăgea la măsea și se întâmplase să încurce blocurile, ba chiar să încerce să descuie ușa noastră cu cheia lui.
Putea fi el. Putea fi și cineva care făcea glume proaste.
Într-o noapte, pe la unu, a sunat iar soneria.
M-am enervat. M-am ridicat, m-am dus la ușă și m-am uitat prin vizor.
Nimeni.
Am deschis. Pe palier nu era nimeni.
M-am gândit că poate cel care sunase apucase să se ascundă pe scări. Mi-era frică, recunosc. Dar eram și suficient de enervat încât să vreau să văd cine se distra pe seama noastră.
Așa că mi-am făcut curaj și am ieșit pe palier.
M-am uitat după perete, spre scările care urcau. Nimeni. M-am uitat apoi în jos, să văd dacă se îndepărta cineva.
Nimeni.
Nu se auzeau pași. Nu se auzea nimic.
Țin minte foarte bine momentul ăla. Eram la vreo doi metri de apartament, cu spatele la ușa noastră, încă uitându-mă spre scări. Inima îmi bătea nebunește, deși începeam să mă simt puțin ridicol că mă speriasem atât.
Și fix atunci, chiar în spatele meu, a sunat din nou soneria.
M-am întors.
Nimeni.
Pr. Ioan Gînscă
Fotografie de cottonbro studio /pexels.com