Se-adună norii, Doamne!
Ies nori din fiecare
Și țes, deasupra noastră,
O pâclă mare
Apoi vin valurile de negură
De la răsărit
De care mereu ne-am temut
Că ne-nghit
Și către apus zvâcneam, spre scăpare...
Acum, la apus e o negură mare
Frigul, Doamne,
Ne amorțește voința
Părerile și frica
Sfâșie cunoștința
Nădejdea-i sleită
Iar dragostea nu s-a ivit
Bobul de muștar al credinței
E-ngropat și chircit...
Iar noi
Mimăm competențe,
Ne prefacem grăbiți
Simulăm, caritabil,
Că n-am fi copleșiți...
Doamne, așa bezmetici, întunecați și-mpietriți
Ne mai îngădui, oare?
Pieri-va calea noastră?
Ori iarba câmpului va mai da în floare?
Maria Dragomirescu
Fotografie de Renz Isidro / pexels.com
Niciun comentariu încă. Fii primul care comentează!