De ce ai ridicat muntele
Și l-ai aruncat în mare?!
M-ai întrebat și te-ai încruntat.
Eu nu pot să-l mut înapoi
Cu gândul meu, ai spus.
Dacă eu nu pot,
Nimeni nu poate!
O să-l mut la loc,
Ți-am răspuns.
Poate că tu, netrăindu-Mă,
Nu trăiești,
Amețești și cazi
Și uiți cine ești
Și uiți să zâmbești.
Însingurați, trăim năuci,
De parcă am avea în sânge
Prea mult amoniac,
Care ne plânge
Neviața împreună,
De Pământ fără Lună.
De ce ai mutat muntele de la locul lui?!
M-ai întrebat,
zâmbind de data aceasta.
Și zâmbetul
A mutat muntele la loc.
Șerban Madgearu
Din volumul „Picături de moarte”, Editura „Paideia” 2025
Niciun comentariu încă. Fii primul care comentează!