„Iată după ce însetează duhovnicește omul!”

Mitropolitul Ierótheos al Nafpaktosului

Iubiți frați, Biserica a numit duminica de astăzi „Duminica Samarinencei”. Azi se citește pasajul din Evanghelie în care este cuprins dialogul dintre Hristos și această femeie din Samaria. Ceea ce înțelegem, dacă parcurgem cu atenție acest fragment, este faptul că femeia era însetată. Îi era sete, de aceea ieșise din Samaria și venise la Fântâna lui Iacob, ca să ia apă − dar nu înseta numai după această apă.

Fiecare om însetează și vrea să bea apă, dar această femeie era, în același timp, însetată după Dumnezeu. Era însetată să ajungă la cunoașterea lui Dumnezeu, de aceea a purtat cu Hristos o discuție teologică, punând întrebări despre cum și unde să se roage, și afirmând că, atunci când va veni Hristos, când Se va întrupa Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu, „ne va descoperi nouă toate”. În cele din urmă, Domnul S-a descoperit pe Sine acestei femei, fapt ce ne arată că femeia înseta nu numai după apa concretă, biologică, ci mai ales după apa duhovnicească, apa care este Însuși Hristos. Și cum să nu înseteze după această apă? Cum să nu caute samarineanca și orice om această apă? Căci omul, fiind zidit după chipul și după asemănarea lui Dumnezeu, putem spune că are înlăuntrul lui, în mod ființial, în însăși existența lui, premisa sau dorința de a-L întâlni pe Dumnezeu, Cel ce poate să-i împlinească toate nevoile.

Spunem, deci, că omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu, după chipul Cuvântului lui Dumnezeu, și tocmai acesta este motivul pentru care S-a întrupat Hristos. Omul a fost creat după chipul lui Hristos, deci am putea spune că Hristos este modelul, prototipul după care a fost creat omul. Fiind, așadar, prototipul creării lui, omul are înlăuntrul lui țelul de a-L cunoaște pe Cel după al Cărui chip a fost creat, de a-L cunoaște pe Hristos. Iată după ce însetează duhovnicește omul! Iar atunci când această sete duhovnicească dinlăuntrul său nu este satisfăcută, omul este cu totul și cu totul neîmplinit, nu-i place nimic în viață. Chiar dacă ar dobândi totul în viața sa, totuși, dacă această sete duhovnicească de a-L cunoaște pe Hristos nu este satisfăcută, nimic nu-l va mulțumi.

Slava lumii și slava lui Dumnezeu

De altfel, în Evanghelia din Miercurea Înjumătățirii Cincizecimii și în troparele acestui praznic, Hristos a spus: „Cel însetat să vină la Mine și să bea, ca să nu mai înseteze”. El este Apa cea vie. Numai El îl poate împlini deplin pe om. Însă atunci când omul nu vrea să fie împlinit sufletește de Dumnezeu, ci își caută împlinirea în lucruri materiale, create, va fi cu totul nesatisfăcut de ele și va rămâne însetat. Nimic altceva nu-l poate împlini sufletește. Prin urmare, când omul nu Îl caută pe Dumnezeu, ci vrea să se desfăteze de alte lucruri, este o ființă neîmplinită. Omul caută să se desfăteze de slava lumii, deși a fost creat pentru a dobândi slava lui Dumnezeu, pentru a vedea Lumina lui Dumnezeu. Își caută satisfacția în altele, în slava de la oameni, dar aceasta nu-l poate împlini pe om. Năzuiește să aibă stăpânire, putere, slavă omenească − așa-numita „slavă deșartă”. Cu toate acestea, îi lipsește ceva, acel ceva care să-l ajute să vadă lumina și slava lui Dumnezeu.

În același timp, omul vrea să-și împlinească pofta de plăcere. Nesățioasă este pofta de plăcere a omului! O vedeți pe femeia din Samaria că, deși avusese cinci bărbați, era neîmplinită în sufletul ei, deoarece plăcerea trupului nu poate înlocui plăcerea duhovnicească pe care o caută omul. Așadar, încercarea de a înlocui plăcerea duhovnicească prin plăceri ale trupului nu este decât un surogat, iar aceste surogate nu vor putea niciodată să-l satisfacă pe om.

De asemenea, înlăuntrul omului există dorința de a dobândi totul, deoarece atunci când Îl va afla pe Hristos, întreaga lui existență va fi împlinită, și atunci se va bucura de toate. Este ceea ce spuneau Sfinții Apostoli: „nu au nimic, dar toate le stăpânesc” (II Corinteni 6:10). Când nu este satisfăcută pofta duhovnicească ascunsă înlăuntrul ființei omului, avântul omului de a ajunge de la „după chip” la „după asemănare”, atunci nimic altceva nu-l mulțumește. Se zbate să dobândească proprietăți, bani, lucruri, dar până la urmă înțelege că aceste lucruri nu-i pot mulțumi sufletul. De ce? Repet: deoarece înlăuntrul ființei omului este sădit dorul după slava lui Dumnezeu și după stăpânirea întru Hristos a întregii lumi.

Hristos este Izvorul vieții

De această slavă s-au bucurat toți sfinții lui Dumnezeu, asemenea Sfinților Apostoli, deoarece aceasta era ceea ce căutau. Sfinții Mucenici, de-a lungul veacurilor, tot aceasta căutau, și Sfinții Cuvioși tot aceasta căutau. Iar când L-au aflat pe Hristos, au fost asemenea celor din parabolă, despre care Hristos a spus că au vândut tot ce aveau pentru a dobândi mărgăritarul cel de mare preț, care este Hristos. Acest lucru îl observăm în viața tuturor Sfinților, îl observăm și la femeia samarineancă − ea, așa cum am spus, își satisfăcea pofta trupească. Avusese cinci bărbați și, cu toate acestea, nici al cincilea nu o mulțumea, ci sufletul ei căuta altceva. În timp ce sufletul ei înseta, a luat ulciorul și s-a dus să scoată apă din Fântâna lui Iacob. Dar și-a lăsat vasul lângă fântână, căci la ce-i mai trebuia, odată ce-L găsise pe Hristos, Care este Izvorul vieții? Știm din istorie că, mai târziu, ea L-a mărturisit pe Hristos și a devenit o mare propovăduitoare și muceniță împreună cu copiii ei, spre slava lui Dumnezeu. Astfel, dintr-o femeie păcătoasă din Samaria a ajuns Sfânta Fotini, pe care o cinstește Biserica lui Hristos.

Iubiții mei frați, Hristos este Izvorul începutului vieții. Am auzit azi Slava de la Laude, care spune: „Izvorul începutului vieții, Iisus Hristos...”. Vedem, așadar, că Hristos este Izvorul vieții − iată ce înseamnă cuvintele „începutul vieții”! De aceea, tot omul care Îl caută pe Hristos dobândește această viață și, desigur, nu-l mai mulțumesc cele omenești, ci își găsește împlinirea în Hristos. Aceste lucruri le cunoaștem din viețile tuturor oamenilor, dar și din propria noastră viață, căci avem și noi asemenea experiențe. Când Îl întâlnim pe Hristos, când ne rugăm lui Hristos, când avem o legătură strânsă cu Hristos, acestea ne vor umple întreaga existență! Și, repet, observăm aceasta la Sfinții Bisericii noastre.

Cuvioasa Galaktia din Creta

Astăzi am săvârșit și parastasul Maicii Galaktia, pe care o cunosc bine, pentru că mă iubea foarte mult și mă socotea fiul ei, iar eu o simțeam ca pe maica mea duhovnicească. Această femeie a ajuns la o mare osândire de sine și smerenie, de aceea a dobândit cunoașterea lui Dumnezeu și a Sfinților. Vedea Lumina Dumnezeului Treimic și participa la Dumnezeiasca Liturghie cerească. Pentru nevoința pe care a făcut-o, Dumnezeu i-a luminat ochiul cel duhovnicesc, care este mintea omului. Mintea duhovnicească, o putere a sufletului, este un ochi duhovnicesc ce poate vedea totul. Ea spunea unui preot care îi era alături că mă vede atunci când citesc, dorm, merg pe stradă sau slujesc. Ziua următoare spunea că m-a văzut slujind cu o zi mai înainte și descria cu precizie cum slujisem și ce veșminte purtasem. Pe toate le vedea cu ochiul sufletului ei.

Ieri am citit unul din mesajele trimise prin acel preot, din data de 31 iulie 2013, cu 11 ani în urmă. Iată ce spunea Cuvioasa – aș spune chiar Sfânta! – Galaktia: „Ochiul sufletului este măreț și înfricoșător. Este luminat de Lumina lui Hristos și devine foarte pătrunzător. Omul dobândește un adânc de înțelesuri, își vede adâncul inimii luminat. Acest ochi al sufletului, nu știu cum, atrage ca un magnet ochii trupești. Întregul om devine un ochi duhovnicesc”.

Aceste lucruri pe care le spunea pe când era în viață reprezintă învățătura pe care o întâlnim în Sfânta Scriptură și la Părinții Bisericii. Este vorba de faptul că omul are minte (nous), care este ochiul sufletului, iar când acest ochi primește Harul Duhului Sfânt, în general, Harul lui Dumnezeu cel în Treime, atunci se adună în inimă și vede acolo Lumina, adâncul dinlăuntrul inimii. Vede apoi toate: pe sfinți, raiul, viața veșnică, inimile oamenilor... De multe ori, ea vedea adâncul inimii oamenilor din jurul ei, dar din dragoste nu le-o spunea, sau, dacă le spunea, din multa ei dragoste le-o zicea cu multă blândețe, ca să se pocăiască și să se îndrepte.

Aceasta este, iubiții mei frați, slava omului! Aceasta înseamnă a dobândi slava lui Dumnezeu! Prin urmare, atunci când omul Îl dobândește pe Dumnezeu, când se unește cu Hristos și agonisește slava lui Dumnezeu, atunci le are pe toate, este un om luminat, un sfânt, și de aceea nu-i lipsește absolut nimic! Nouă ne lipsesc multe lucruri, deoarece, de fapt, ne lipsește Dumnezeu. Atunci când însetăm după slava omenească, după plăcerea trupului, după bunuri materiale, în realitate, însetăm după Dumnezeu, Care e începutul, mijlocul și sfârșitul vieții noastre, este „alfa și omega” vieții noastre.

Iubiții mei frați, să intrăm în legătură cu Izvorul începutului vieții noastre, Hristos, și atunci vom fi cu adevărat oameni ai lui Hristos, împliniți întru toate! Amin.

Predică la Duminica Samarinencei din 2 iunie 2024

Traducere de Mănăstirea Diaconești