Cum să continuăm să fim cu Hristos?

Mitropolitul Athanasie al Limassolului

- Cum putem noi, în cadrul vieții cotidiene de astăzi, când trecem prin momente de neputință, să continuăm să fim cu Hristos? Să nu ne descurajăm, să nu-L uităm, chiar și atunci când suntem la pământ?

- Părinții Bisericii ne-au lăsat câteva meșteșuguri de mântuire. De pildă, așa cum cineva învață să înoate, va învăța ce să facă și în caz de furtună, ca să nu se scufunde. Acel meșteșug este Rugăciunea neîncetată, chemarea numelui Domnului nostru Iisus Hristos, și studiul duhovnicesc. Aceste două lucruri sunt o terapie cu oxigen și cu hrană duhovnicească.

Când va veni clipa grea în care ne scufundăm, atunci tot ceea ce am primit ca hrană duhovnicească prin studiul cuvintelor dumnezeiești, al Sfintei Scripturi și al Sfinților Părinți, toate acestea rămân în mintea noastră și funcționează ca niște vitamine, ca niște antibiotice, după cum spunea Sfântul Paisie. Iar rugăciunea este acel tub de oxigen care ne ține în viață în momentele de cumpănă prin care trecem, la fel cum pe cineva aflat la reanimare tubul de oxigen îl ține în viață și îl ajută să respire, dându-i nădejdea că va reveni la normal.

- În esență, fără rugăciune nu avem oxigen.

- Sigur. Chemarea numelui lui Hristos este tot ce îi mai rămâne omului de multe ori; nu mai poate face altceva, nimic altceva...

Dacă nădăjduiesc, mă pocăiesc

- Gheronda, în Evanghelia de astăzi îl auzim pe înger poruncindu-i lui Iosif: „Și vei chema numele Lui Iisus, căci El va mântui poporul de păcatele lor”. Noi socotim de obicei că vrăjmașii sunt asupritorii noștri, cei ce ne exploatează, cei ce ne amenință patria, interesele... Dar Părinții arată că îngerul Domnului vine și ne spune ceva nou: „Aveți mai multă nevoie de un Mântuitor Care să vă izbăvească de păcatele voastre. Nu vă mai ocupați de vrăjmașii voștri”. Păcatul este un vrăjmaș mai aprig decât asupritorii noștri. Vrăjmașul din lăuntru e mai puternic decât cel din afară. Gheronda, cum se face că uităm că cel mai puternic vrăjmaș e în inima noastră?

- Este păcatul!

- De vreme ce avem Biserica care ne amintește permanent acest lucru... Cum vom înțelege pe pielea noastră acest lucru? Cum Îl vom ajuta pe Domnul, noi venind cu bunăvoința noastră, să ne izbăvească de păcat?

- Toată viața duhovnicească îi dă omului simțirea prezenței lui Dumnezeu înlăuntrul său. Și, de asemenea, îi poate da și simțirea absenței lui Dumnezeu − sau mai degrabă, a apostaziei noastre. Dumnezeu nu se îndepărtează de om. Omul se îndepărtează de Dumnezeu. Și atunci când omul, prin feluritele traume din sufletul său, adică prin păcatele și căderile sale, vede că se îndepărtează de Dumnezeu și strică frumusețea chipului lui Dumnezeu dinlăuntrul său, lucrul acesta îi provoacă o mare tristețe, o durere.

Această durere trebuie îndreptată spre pocăință, iar pocăința se întemeiază pe nădejdea în iubirea lui Dumnezeu. Dacă nădăjduiesc, mă pocăiesc. Cine nu nădăjduiește nu se pocăiește. Așa dobândim și simțirea a ce înseamnă să-L am pe Hristos în inimă, și a ce înseamnă să-L pierd pe Hristos din inima mea. Și atunci putem să ne dăm seama foarte bine de costul păcatului în viața noastră.

Traducere de Monahia Agatha