Era un bărbat tânăr, extrem de frumos. Niște ochi mari, calzi, răzbat puternic din amintirile mele. Probabil că aveam aproape dublul vârstei sale.
Îmi amintesc că la capătul patului își lipise o icoană cu Maica Domnului pictată de Sfântul Arsenie Boca, de la Biserica „Sfântul Elefterie” din București.
A stat la noi foarte puțin.
Trebuia să-i fac tușeu rectal periodic. Era extrem de speriat din cauză că nu putea elimina. Nemișcarea duce la scăderea peristaltismului intestinal. De aceea, uneori ne constipăm atunci când mâncăm (chiar îngrijit) fără să facem prea multă mișcare. În cazul dânsului, singur nu mai putea elimina. Era atât de speriat, încât trebuia să-i arăt ceea ce reușeam să scot. Trebuia să se convingă palpabil că nu-l amăgesc, pentru încurajare.
A ne mișca, a respira, a ne hrăni, a bea, a ne spăla singuri, a elimina... lucruri pe care de multe ori le facem automat, fără să le gândim.
Veșnică pomenire!
Mihaela
Fotografie de Marek Piwnicki / pexels.com