Mi-e bine în liniștea asta adâncă

5.28, dimineața, frig în casă, casă bătrână, cu reumatism, scârțâie toată, suflă greu, a moarte și-a sfârșit de ev, mă preumblu nu prea îmbrăcat și Ea, dintre sutele de pernițe cu care-și înconjoară somnul, ce faci așa dezbrăcat prin casă, treci sub plapumă, iubito, nu mi-e frig, nu mi-e frig, treci sub plapumă că mi se face mie frig când te văd așa, apoi mâna Ei căutându-mi umărul ca o pasăre un cuib de odihnă, zvâcnind tot mai rar, suflarea ritmându-se pentru somn și, înainte să cadă în abisul morfeic, șoapta ei, dormi, te iubesc, la mulți ani, s-a terminat ziua mea de naștere, s-a terminat și ziua Tatei de moarte, paișpe ani în urmă, telefonul urlând strident și vocea Mamei, Crin, a murit Tata, și clipa aceea de tăcere de după în care s-a oprit vremea să-și schimbe culoarea la păr, Tata a murit în ajunul zilei mele de naștere și de atunci totul mi s-a amestecat în gură, moartea și viața, tatăl și fiul, coliva și tortul aniversar, și lumânările în care inima mea suflă și șoptește dormi Tată, acum nu te mai doare trupul, ziua aceea în care și-a luat liber și-a venit pe plajă, Crin, hai să înotăm până la dig și înapoi, amândoi împărțind apele negre spre țara făgăduinței, și fericirea mea, aveam vreo șapte ani și Tata mă chemase să traversez colțul ăla de mare cu atâta încredere, fără să se îndoiască vreodată, îmi mai joacă scena asta sub pleoape un timp apoi mâna Ei tresărind pe pielea mea încă bronzată, suspinul care-i inundă ochiul întors spre interior, în spatele pleoapei grele, niciodată nu își amintește visele dar știu că sunt acolo, le aud mișcându-se sub derma ei de catifea, o văd chinuindu-se și zâmbind uneori în somn, buzele ei desenate perfect schițând replici și șoapte nerostite, lumea din Ea, continentul misterios unde nu mi s-a dat voie să pășesc vreodată, marile taine din sufletul femeii, și eu, cerșetorul de la marginea tainei, apoi cocoșul Vicăi Ceferistului înfigând acute în cerul care crapă a lumină lină, s-a terminat și ziua în care se presupune că m-am născut, de când a murit Tata în ajunul zilei mele, ca o colindă întoarsă pe dos, mi-am umplut sărbătoarea de liniște, ieri am ars toate corăbiile și am dat foc punților din lemn de salcie mirositoare care mă leagă de lume, de prietenii mei, mi-am tăcut ziua de naștere ca pe-o rugăciune lungă și negrăbită, bătrânească, doar seara, la șapte jumătate, am întins mâna spre telefon și l-am înviat cu o apăsare, am sunat-o pe Mama, singura mea rădăcină cu trecutul, rădăcina cea mai de jos, ultima rădăcină din tâmpla mea, o aripă inversă, sărut-mâna, mama lui Crin, te-am sunat să-ți mulțumesc că m-ai născut și m-ai crescut, cum ești, și ea, veselă, mi-am reparat alternatorul la mașină, făcea un scurt și se aprindea becul ăla roșu din bord, eu l-am mai văzut aprins o dată dar n-am știut ce înseamnă, și râdem amândoi în telefoanele lipite unul de urechea celuilalt, apoi îmi spune că e secetă în munți și țăranii sapă disperați fântâni adânci, că vin din pădurile negre ciute speriate să-i bea apă, le-am lăsat apă într-un lighean mare, suferă toată pădurea de sete, e sete mare, băiatul lui Mama, mă mai întreabă cum petrec, nu petrec, Mamă, tu mă cunoști, mi-e bine în liniștea asta adâncă, mai oftează o dată și închide, că nu m-am născut eu ieri, nici lui Dumnezeu Desculțul nu i-a ieșit așa minune, până și pe El, cât de Dumnezeu a fost, l-a născut o mamă, ar trebui să renunțăm la diateza reflexivă, să ne vorbim morțile și nașterile în diateza pasivă, nu murim noi, suntem duși morții, nu ne naștem noi, suntem născuți, tot așa cum nu ne înviem noi singuri, suntem înviați,

Hai că s-a făcut târziu, mă duc la CeaMaiFrumoasăBiserică să mă acoperământ de Maică de Domn Înviat și desculț,

să mă iertați că nu v-am chemat la petrecere cu tort de ziua mea, că nu v-am răspuns la telefoane, sălbatic și mizantrop, dar de iubit vă iubesc întreg și fără zgură, să mă iertați că știu că puteți, că cine mult iubește, mereu mult iartă.

Pr. Crin-Triandafil Theodorescu

În imagine, icoana Fecioarei care ține pruncul în mâna dreaptă (Δεξιοκρατούσα), Muzeul Culturii Bizantine, Tesalonic; cca. 1.200