O tânără de șaptesprezece ani nu trebuie să fie prea inteligentă pentru a-și da seama de ce mama ei are dublul vârstei sale, un serviciu traumatizant și de doi bani, și tot timpul lacrimi pe față. Dar Georgia este și isteață, și profundă. Nu a întrebat-o niciodată nimic. Se străduiește să o ajute la toate treburile din casă, la cumpărături, iar la școală luptă să fie printre primii. Ignora privirile disprețuitoare ale celor din jur adresate mamei sale. Pentru ei nu era decât o ratată strivită de lipsuri și de stres. Clienta fidelă a second hand-urilor. Pentru ea era o super-eroină luptătoare ‒ și pentru asta o iubea mai mult decât se iubea pe sine. Dar mama se stingea din zi în zi. Devenise o umbră care nu părea să mai simtă ceva. Nici măcar iubirea ei.
În ziua aceea a venit de la serviciu mai obidită și mai înveninată ca oricând. A privit-o rece și tăios și a împroșcat-o cu atâta ură, încât pe moment a paralizat-o. Cea pe care o crezuse super-eroina zeiță a sacrificiului o acuza acum direct de toate relele și mizeriile ultimilor șaptesprezece ani. A sunat atât de groaznic „sarcină nedorită” și „avort” din gura ei! În rezumat asta fusese ‒ și nu fusese ‒ pentru cea care-i dăduse viață! Viitorul soț și tată a făcut un mare scandal când a aflat și, cu amenințări, a obligat-o să păstreze sarcina și să aducă pe lume nevinovatul copil. De-atunci totul a fost o hăituire din partea sorții vitrege și un coșmar fără limite.
Acum părea că vrea să o nimicească cu acel val de ură din ce în ce mai acidă, să o urce pe eșafodul pe care nu apucase s-o pruncucidă atunci și să termine totul.
S-a așternut o liniște de morgă între ele. Mama se simțea ușurată de refularea acelei taine negre, și parcă satisfăcută că putuse voma toată nefericirea pe cea care credea ea că i-o provocase.
În 99.9 % dintre cazuri, orice altă fată s-ar fi simțit trădată, sfâșiată, golită de sens și de viață. Scârbită de egoismul celei ce ar fi trebuit să-i fie mamă iubitoare. Plină de ură și dornică să fugă cât mai departe de-un asemenea monstru. Dar nu Georgia. Cu lacrimile țâșnindu-i cascade din ochi, a strâns-o puternic în brațe. A simțit o puternică empatie și solidaritate feminină. Maternă. Simțea nevoia să o ocrotească. Să o susțină. Compasiunea instinctivă a făcut-o să fie, în mod straniu, întru totul de acord cu ea. Îi șoptea mamei toate principiile mișcărilor feministe de pe agenda progresistă. Părea că-și pune la cale făptuirea propriului avort. Se înfrățiseră într-un regret sincer și comun. Trebuia făcut. Dar acum era prea târziu!
* * *
Am ascultat împietrit această poveste dureroasă. A fost pentru prima dată când am auzit o tânără militând atât de vehement pro avort, cu referiri stricte la propria persoană! Pentru eliberarea și fericirea celei căreia era convinsă că-i tăiase aripile.
Pentru mine a fost una dintre cele mai pure și avansate forme de lipsă de egoism. O iubea în continuare pe mama ei mai mult decât pe sine însăși. Era profund marcată și rănită, dar cumva resemnată. Avea liniștea și mulțumirea că reușise să renască sufletul mamei sale. O salvase pe cea care, cândva, o condamnase disperată la moarte. Iar cea care ar fi trebuit să-i fie mamă începuse să o privească cu încredere, ca pe o prietenă adevărată, și să învețe de la ea ce-i iubirea.
P.S. I-am dat numele pentru că a avut tăria de a spune public ceea ce v-am povestit.
George Olteanu
Fotografie de Harun / pexels.com