„Sufletul meu este cuprins de frică şi de cutremur atunci când cuget la slava Maicii Domnului. Slabă îmi este mintea şi săracă, şi neputincioasă inima mea, sufletu-mi însă se bucură şi este tras a scrie despre ea, fie şi câteva cuvinte. Teme-se sufletul meu a se atinge de acestea, însă dragostea mă sileşte a nu-mi ascunde mulțămita pentru ale ei milosârdii. Maica Domnului nu a aşternut în scris nici gândurile sale, nici iubirea sa către Dumnezeul şi Fiul ei, nici suferinţele sufletului ei la răstignire, căci noi tot nu am putea a le cuprinde, fiindcă dragostea ei pentru Dumnezeu este mai puternică şi mai fierbinte decât dragostea Serafimilor şi Heruvimilor, şi de ea se minunează toate cereştile puteri ale îngerilor şi ale arhanghelilor. Și măcar că viaţa Maicii Domnului este ca şi acoperită de o sfântă tăcere, dară Domnul au dat Bisericii noastre Dreptslăvitoare a cunoaşte că ea îmbrăţişează întreaga lume întru a sa iubire, şi în Duhul Sfânt vede toate noroadele de pe pământ şi, asemenea Fiului ei, pentru toți o doare şi pe toți miluieşte.
O, de am şti cât iubeşte Preasfânta pe toți cei ce păzesc poruncile lui Hristos, şi cum o doare şi se mâhneşte pentru cei ce nu se îndreptează! Am cercat aceasta asupră-mi. Nu mint, grăiesc înaintea feței Dumnezeului pe Carele cunoaşte sufletul meu: în duh eu cunosc pe Precista Fecioară. Eu nu am văzut-o, dar Duhul Sfânt mi-a dat să o cunosc şi să-i cunosc iubirea către noi. De nu ar fi fost a sa milosârdie, demult aş fi pierit; dară ea a voit a mă cerceta şi a mă înţelepţi, spre a nu greşi. Ea mi-a spus: «Nu-mi este plăcut a privi asupra ta şi a vedea ce faci». Iar cuvintele ei erau plăcute, line, blânde şi lucrătoare asupra sufletului. Au trecut mai mult de patruzeci de ani, dar sufletul meu nu poate uita acele dulci cuvinte, şi nu ştiu ce voi răsplăti eu, păcătosul, pentru acea dragoste către mine, necuratul, şi cum voi mulțămi bunei, milostivitoarei Maicii Domnului. Cu adevărat ea este Ocrotitoarea noastră înaintea lui Dumnezeu, şi singur numele ei îmbucură sufletul. Dar și tot cerul şi pământul se bucură de dragostea ei. Minunat lucru, şi de neajuns. Ea viețuieşte în ceruri, şi neîncetat vede slava lui Dumnezeu, dar nu ne uită nici pe noi, lipsiţii, şi cu milosârdia sa acoperă întreg pământul şi toate noroadele. Și pe această Preacinstită Maică a Sa Domnul a dăruit-o nouă. Ea este bucuria noastră şi nădejdea, ea este Maica noastră după duh, şi aproape nouă după fire, ca om, şi tot sufletul creştin tinde către ea cu dragoste”.
Sfântul Siluan Athonitul
Din „Cuviosul Siluan Athonitul” de Arhimandritul Sofronie,
Editura Reîntregirea 2009
Niciun comentariu încă. Fii primul care comentează!