Mă învârt prin Muzeul Guggenheim, în Veneția, căutându-l pe Brâncuși și Pasărea lui măiastră de bronz, în cele din urmă o supraveghetoare de sală îmi zice (cu ochii strălucind a patimă), nu e aici, „Pasărea” lui Brâncuși e plecată la o expoziție într-o țară est-europeană, eu de colo care? România, ați auzit? De acolo venea Brâncuși.
Mda, am auzit.
Zbor înapoi la Cluj, până vine Mihai cu mașina să mă recupereze mă mai plimb prin oraș, în stilul meu căscat, contemplativ, oprindu-mă în mijlocul trotuarului ca să admir vreo cariatidă pe o clădire sau vreun lintou medieval, din calcar de Viștea, la un moment dat descopăr două licee vis-a-vis unul de celălalt, unul pentru deficiențe de văz și celălalt pentru deficiențe de auz, cel pentru deficiențe de auz proaspăt renovat, celălalt mai poate să aștepte, oricum nu-l vede nimeni, trec oameni mulți și toți grăbiți, încruntați, n-am pomenit nicăieri în lume atâția oameni încruntați ca în România, ar trebui să studiem necazul ăsta mioritic, să înființăm un minister al zâmbetelor, câțiva pensionari blazați și împăcați cu inevitabilul forțează un roșu la trecerea de pietoni în mod cinic și provocator, chiar așa, ce li se mai poate întâmpla, apoi descopăr o librărie-anticariat, dau buzna și prima carte care-mi sare în ochi, „Memoriile” lui Peggy Guggenheim, o deschid la întâmplare și citesc: „M-aș mărita cu Brâncuși, aș pune mâna pe „măiastră” și pe multe altele, dar e un țăran viclean și ar fi în stare să le lase moștenire alteia!”.
Pr. Crin-Triandafil Theodorescu