Ne vorbește Mitropolitul Athanasie al Limassolului
În Salonic, în iunie 1978, pe când eram student în anul III, a fost un cutremur mare, de 7,3 grade pe scara Richter. Eu locuiam atunci într-o clădire a Bisericii care găzduia monahi și tineri, în special studenți la Teologie. Era un bloc îngust de 6 etaje, lipit de un alt bloc.
Când a avut loc cutremurul, într-adevăr un cutremur îngrozitor și de durată, a fost ca și cum am scutura un pom cu toată puterea noastră, ca să cadă toate fructele. S-au prăbușit balcoane, s-au spart vitrine, au căzut la pământ și unele blocuri. O catastrofă cumplită!
Noi locuiam la etajul 4 ‒ adică eu, câțiva monahi aghioriți și un bătrânel român, Părintele Enoh. Cu voia Domnului, când s-a terminat cutremurul, ne-am bulucit cu toții, vrând să ieșim afară. Era ora 11 noaptea. Lângă noi locuia Părintele Enoh, cu care ieșisem din Sfântul Munte ca să-l duc la doctor. Mai ieșise o dată, dar nu l-a lăsat pe medic să-l examineze. A ajuns în fața lui și aștepta ca doctorul să-i spună așa, de la distanță, de ce boală suferă. Când doctorul i-a spus să-și descheie rasa, a strigat: „Nu, nu, nu, în nici un caz!”. Și s-a întors în Sfântul Munte. Acum, a doua oară, nu mai putea să îndure, era grav bolnav cu stomacul și voma. Așa că s-a lăsat convins și am ieșit împreună din Sfântul Munte.
I-am bătut la ușă și i-am zis: „Gheronda, hai să mergem!” „Unde să mergem?” „Hai să ieșim, o să cadă blocul!” „Nu, eu nu plec nicăieri!” „De ce?” „Dacă vrea Dumnezeu, moare Enoh”. Apoi m-a întrebat: „Tu o să pleci?” „Da!” „Bre, necredincios mai ești!”.
Imediat am șters-o toți din clădire. În acea noapte, tot Salonicul era în parcuri; singura lumină aprinsă era în camera Bătrânului Enoh, la etajul 4!
„Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-le pe roabele Tale...”
Bătrânul Enoh nu prea ieșise în lume, era a doua oară când părăsea Sfântul Munte. Într-o zi, i-am cumpărat o plăcintă și i-am adus-o să o mănânce. M-a întrebat: „Ce-i asta?” „Plăcintă!”, i-am spus eu. El, fiind român și neștiind bine grecește, zice: „Plăcintos!”. Apoi mă întreabă: „De unde ai luat-o?” „De-acolo, de peste drum!”. Era o plăcintărie unde se vindeau plăcinte, lapte, iaurt... Lucrau acolo două fete, săracele, care rămăseseră nemăritate.
Bătrânul Enoh era de-o sărăcie lucie, nu avea nimic, nici o drahmă, și nici nu cunoștea banii. Dacă îi spuneai: „Aceasta este o hârtie de 50 de drahme”, el nu știa. A doua zi, noi am plecat cu niște treburi, iar lui i s-a făcut foame. Așa că a coborât singur să vadă unde e plăcintăria.
A ajuns la fete și le-a întrebat: „De-aici au luat plăcinte ieri Părinții?” „Da, de aici.” „Puteți să-mi dați și mie una?” „Sigur, Părinte!” „Cât costă?” „50 de drahme”. „Eu n-am 50 de drahme, dar o să fac o rugăciune pentru voi”. O rugăciune de 50 de drahme. Ele l-au rugat, săracele: „Părinte, dar nu-i nevoie!” „Nu! Mai întâi rugăciunea, și apoi plăcinta!”.
Așa că acolo, în magazin, a făcut câteva metaniere de rugăciune pentru ele: „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-le pe roabele Tale... Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-le pe roabele Tale...”, vreo 10 minute, apoi a luat plăcinta și a mâncat-o.
Între timp, ne-am întors și noi. Seara îl vedem că se pregătește iar să plece, așa că l-am întrebat: „Unde te duci, Gheronda?” „Mă duc să iau plăcintă”. „Bine, dar bani? Stai să-ți dau bani!”. Se uită mirat: „N-am nevoie de bani”. A coborât, iar noi îl urmăream de sus, de la geam. Și, ce să vezi? Bătrânul Enoh nu făcea doar rugăciuni, ci și metanii mari, în stradă! Pentru că i-au dăruit și un iaurt, s-a gândit: „Iaurtul e mai scump, trebuie să fac și câteva metanii!”.
Și să vă spun lucrul cel mai minunat: următoarea dată când am ieșit din Sfântul Munte, fetele se măritaseră!
„O să moară Enoh, dar metanii tot o să facă!”
Era un om foarte simplu. Să vă povestesc o întâmplare care arată marea lui smerenie. Când în sfârșit am ajuns la doctor, după ce ne-am străduit mult să-l convingem, s-a lăsat consultat. Avea o problemă gravă, o hemoragie, și trebuia neapărat să stea la pat. Doctorul îi spusese ca în nici un caz să nu se ridice. Deloc! Trebuia să stea nemișcat. Bătrânul avea 80 de ani. L-am pus în pat, într-un salon al spitalului din Salonic. Imediat ce a plecat doctorul, îmi zice: „Du-te și cumpără-mi un ziar!” „Gheronda, ziarele sunt în greacă...” „Tu adu-mi unul, că-mi trebuie!”. Bătrânul era român, nu știa să citească în greacă, dar, dacă a vrut un ziar, i-am adus. „Pune-l sub pernă”, îmi zice el. L-am pus sub pernă și am ieșit pe hol, împreună cu alt monah.
El se făcea că doarme. Și, când a văzut că nu mai e nimeni de față, s-a ridicat, a întins ziarul pe jos și a început să facă metanii. Când am intrat, l-am întrebat: „Gheronda, ce faci?!” „Ce să fac? Metanii!” „Dar doctorul a zis să nu te miști din pat!” „Bre, doctorul e mason! Nu știe că noi trebuie să facem metanii!” „Gheronda, o să mori!” „O să moară Enoh, dar metanii tot o să facă!”.
N-a murit de la metanii, ci a plecat la Domnul după vreun an...
De pe chilieathonita.ro
Traducere de Pr. Teologos Cadar