Ieri am participat la o ședință, am semnat convocatorul și m-am așezat pe un fotoliu de piele falsă, adânc, ăsta găzduise multe trupuri doldora de gânduri înalte, apoi a început confruntarea, îmi scăpase debutul discuției, nimerisem la faza în care fiecare își călărea propria dreptate, faza incipientă a unei concluzii, apoi am intervenit și eu, temperatura a început să crească le nivelul scoarței cerebrale, m-am dus la hartă, am arătat, am conjurat, am evocat, la urmă, după toată argumentația maieutică, am dat-o tradițional în sentimentalisme, datorie, onoare, iubire, creștinism, jertfă, s-au ridicat și alții din fotoliile de piele, discuția s-a apropiat de punctul incandescenței supreme, nu s-au împărțit pumni, nu ne-am strâns de gât, dar am fost aproape de fierbere, lipsea o femeie, voi ați observat că atunci când e o femeie într-o sală cu bărbați încinși la creier se coboară o pace calmă deodată, ați observat, de aia grecii ‒ care-au descoperit cu atomul prin deducție ‒ petreceau în androceu, departe de ele, să-și păstreze speculația pe un traiect ascendent, o femeie aduce cu ea ceva din înțelepciunea organică a vieții, sarea și piperul compoziției finale, apoi a vorbit cel din dreapta, s-au făcut niște aluzii ascuțite, cu muchii tăioase, s-a răspuns cu termene și ambiguități tehnice, bărbații tot bărbați, dincolo de argumente, cifre și strategii, micile orgolii de vânători ancestrali, muzica spiritelor încinse ne-a făcut pe toți să dansăm în pași impuși, dar dincolo de toate inima mea, desculță ca un copil pe-o plajă, fără patimă, iubindu-i pe toți, și la urmă, când ne-am strâns mâinile și ne-am mulțumit, deodată, fericirea de a fi ieșit dintr-o fierbere de spirit fără să neiubesc pe careva, că a iubi e mai mult decât a avea dreptate și a păstra un frate e mai înalt decât a rezolva o chestie, oricât de importantă ar fi ea.
Pacea mea v-o dau vouă.
Mai bine prostul tuturor decât neiubitor de frate.
Pr. Crin-Triandafil Theodorescu