Logo

Lacrimile din ceai

Data Publicării

Nimic nu anunța lacrimile din ceai, când am intrat seara asta în bucătărie, murdar de noroaiele adâncurilor, era cu una dintre prietenele Ei, mi-am cerut iertare și-am degajat spre duș, le auzeam prin ușă povestind și râzând, ceva mai apoi m-am așezat și eu la o cană de ceai fierbinte, am avut o zi epuizantă, mă dor toți mușchii și-n spatele durerii inima mea arsă, le ascultam cuminte, prietena Ei e o persoană ieșită din comun, n-am cunoscut o femeie să fi îndurat calvar ca al ei, are un spirit din oțel de Damasc, a învins lumi și-a biruit suferințe pe care, când le citești în cărți, le știi licențe și hiperbole, tușe îngroșate de un autor pus pe colectat emoții, și mai povestesc ele de una, de alta, intervin și eu politicos cu câte o întrebare, cu câte o opinie, mai împarte Ea câte o ceașcă de ceai parfumat și deodată (că să spuneam că nimic nu anunța clipa) deodată ne povestește prietena că are în vecini o bătrânică cu doi copii, băiatul e bolnav și sora lui și-a sacrificat viața ca să aibă grijă de el, locuiesc într-o casă modestă și în curte două mașini de bușteni și băiatul ei cel mare s-a dus la liceu și s-a întors cu doi colegi de clasă și două zile la rând au trudit în soare și-au crăpat lemnele de foc ale familiei ăleia, și-n timp ce ne povestea asta avea focul Duhului Sfânt în priviri, Doamne, îți mulțumesc pentru inima copilului meu, părinte, sunt așa de recunoscătoare, sunt o mamă bogată și copilul meu e o binecuvântare, părinte,

mi s-au încleștat fălcile și inima a început să se zbată în gură, poate emoția postului și a învierii Desculțului, poate e primăvara și truda cumplită de azi, poate sunt anii mei mulți și dorul ăsta de care nu mă mai dezbrac nici noaptea, în somn, povestea asta mi-a umplut ochii de lacrimi și drept în ceașca de ceai, lacrimile, drept în ceașcă,

băieții ăștia nu-L lasă pe Hristos să nu învie, băieții ăștia.

Eu totuși zic că va fi bine, sunt semne că Hristos va ieși din piatră iar. Nu-L lasă băieții ăștia de liceu, nu-l lasă.

Pr. Crin-Triandafil Theodorescu

Fotografie de Lisa from Pexels / pexels.com


Niciun comentariu încă. Fii primul care comentează!

Lasă un comentariu