Jurnal de pe meleaguri bizantine (II) 2022

În luna august 2022 am petrecut două săptămâni într-un pelerinaj binecuvântat pe pământuri foste bizantine din Asia Mică...

Troia

Am început cu vizitarea ruinelor anticei cetăți Troia și ne-am reamintit de eroii lui Homer, Ahile, Paris, Elena, și de faimosul cal troian.

Pergam și Sfântul Antipa

Apoi a urmat Cetatea Pergamului. Veche, faimoasă! Am urcat cu telefericul. Senzaționale locuri! Un teatru roman foarte abrupt și multe ruine de temple romane. Am aflat că a fost cea mai importantă cetate din Asia Mică în perioada romană.

Aici a trăit Antipa, episcopul Pergamului, hirotonit de însuși Sfântul Apostol Ioan, care venise din Insula Patmos, situată nu departe de Pergam. Antipa a pătimit în anul 92 d.Hr., ars, la porunca Împăratului Domițian, într-un altar de jertfă idolesc sub forma de bou. Antipa este menționat în Cartea Apocalipsei („Antipa, martorul Meu cel credincios”).

În Pergam s-a inventat pergamentul. Aici a funcționat o bibliotecă foarte mare, care a concurat-o pe cea din Alexandria Egiptului.

Efes

După Pergam, am vizitat cetatea Efes și împrejurimile. În Efes se intră pășind pe fosta stradă principală a orașului antic, numită Curetes. Strada coboară, ușor șerpuind, până la Biblioteca lui Celsus. Față de Pergam, Efesul a fost mult mai darnic cu noi în ruine. Chiar a fost o desfătare: strada străjuită de coloane, fațada splendidă a ceea ce a fost, cândva, Biblioteca lui Celsus, Teatrul roman.

Foarte aproape de ruinele Efesului, la 10 minute de mers pe jos printre tufișuri și uscăciuni, am găsit ruinele monumentalei Biserici închinate Născătoarei de Dumnezeu, unde s-a ținut Sinodul al III-lea ecumenic, în 431. Acum sunt doar ruine, fără acoperiș. Ne-am întristat.

Peste tot pisici, multe pisici... nepăsătoare, obișnuite cu turiștii, adormite, suferind de la căldura înăbușitoare, tolănite pe ruine. Dacă zici Efes, zici ruine cu pisici.

Deci, fericirea este... o plimbare pe strada Curetes din Efes până la Biblioteca lui Celsus.

În împrejurimile Efesului, la o distanță de câteva minute de mers cu mașina, am găsit Peștera celor șapte tineri adormiți,care sunt prăznuiți la 22 octombrie.

Am găsit ruine abandonate între buruieni. Încă se mai văd urmele unei mărețe biserici bizantine, care a fost construită peste peșteră. Dar acum, doar ruine și buruieni...

Traseul nostru a continuat cu vizitarea ruinelor Bisericii Sfântului Ioan Evanghelistul din Efes. A fost construită pe un deal înalt, în apropiere de faimosul templu al zeiței Artemisa, pomenită în capitolul 19 din Faptele Sfinților Apostoli („Mare este Artemisa efesenilor!”). Ruine impresionante, dar dureroasă e vederea lor! Ce biserică măreață a fost cândva! Aici e și locul unde a fost îngropat Sfântul Ioan Evanghelistul. Ne-am închinat cu evlavie, în tăcere, sub cerul liber, la mormântul Apostolului iubirii.

Tot în împrejurimile Efesului am găsit și Casa Maicii Domnului. Tradiția ne spune că acolo a locuit Preasfânta Născătoare de Dumnezeu în vremea în care a zăbovit în Efes. Ne-am închinat într-o bisericuță mică, cu arhitectură evident bizantină, aflată în grija Bisericii romano-catolice. Este acolo și un izvor cu apă tămăduitoare. Am văzut foarte mulți turci veniți pentru a se ruga Maicii Domnului. Ei obișnuiesc să lege bilețele cu numele și dorințele lor pe șnururi agățate de un zid.

În concluzie, trei mari personalități creștine sunt legate de Efes: Maica Domnului, Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan și Sfântul Apostol Pavel.

Cetatea Hierapolis (Ierapole)

Următoarea oprire a fost la Pamukalé. Aici am găsit băile termale terasate și, mai sus de acestea, ruinele faimoasei cetăți romane Hierapolis (Ierapole) din Frigia. Este plin Sinaxarul de sfinți martiri din Ierapole.

Ca să ajungem sus, la cetate, am urcat 20 minute pe jos un deal prăfuit. Am întâlnit în cale un teatru roman superb, foarte bine conservat. Am fost foarte încântați de vederea lui. Are o capacitate de aproape 10.000 de oameni.

Mai sus de teatru, pe același drum prăfuit, am găsit ruinele unei biserici octogonale care adăpostea, cândva, mormântul Sfântului Apostol Filip, cel sărbătorit în 14 noiembrie. Am coborât apoi spre complexul cu ape termale Pamukalé, cu ape calde curgând la vale pe niște terase albe de calcar, spectaculoase.

Ne-am plimbat desculți pe terase, printre sute de turiști la fel de curioși și încântați ca și noi.

Cetatea Laodiceea

Am mers apoi la ruinele cetății Laodiceea, cea de-a șaptea cetate din Asia menționată în primele capitole din Apocalipsă. Ruinele sunt impresionante.

Se vede bine Forumul roman (piața centrală), cu ruinele Templului lui Jupiter, dar mai ales ruinele Basilicii creștine, unde am admirat mozaicul pardoselii, catapeteasma de marmură, Altarul cu locul Sfintei Mese. Basilica a fost foarte bine restaurată și pusă în valoare. Mi-a plăcut mult Laodiceea.

Capadocia

Am ajuns, în sfârșit, în regiunea Capadocia. Ne-am cazat în orășelul Urgup, și timp de trei zile am explorat împrejurimile.

În prima zi de Capadocia, am vizitat Valea Zânelor (sau a Călugărilor) și Valea Goreme. În Valea Călugărilor ne-au uimit formațiunile pietroase ca niște ciuperci uriașe, cu pălării! Acolo a venit din Siria, fugind de faimă, însuși Sfântul Simeon Stâlpnicul, dar și aici s-au adunat ucenici în jurul său și au locuit într-o stâncă-ciupercuță, care se mai vede și astăzi. Acum nu se mai știe aproape nimic despre viețuirea monahicească din acele locuri, dar ne putem închipui, și chiar simți harul locului.

În Valea Goreme am găsit bisericuțe săpate în acele formațiuni pietroase. Cel puțin două biserici păstrează picturi murale de secol XI: „Biserica mărului” și „Biserica întunecată”. Fiecare avea câte trei altare. Micuțe. Răcoroase.

Cel mai frumos moment al zilei a fost închinarea la biserica unde mergea Sfântul Ioan Rusul și la grajdul unde trăia, în orășelul Urgup.

Urgup este fostul Prokopion, satul unde a trăit, ca sclav, la începutul secolului XVIII, Sfântul Ioan Rusul. În 1921, când a avut loc tragicul schimb de populație între greci și turci, grecii din Prokopion au plecat în Insula Evia cu tot ce aveau mai de preț, luând și moaștele Sfântului Ioan Rusul. Deci acum de o sută de ani, moaștele Sfântului erau încă aici. Bisericuța unde mergea Sfântul Ioan Rusul să se împărtășească este săpată în piatră. Turcii au restaurat-o și, la cerere, o deschid vizitatorilor. Mai sus de bisericuță este grajdul unde a viețuit Sfântul. Am intrat și acolo. Nu știam unde voi ajunge. Acum știu și mă minunez.

Am început a doua zi în Capadocia zburând cu balonul peste Valea Goreme. A fost un zbor lin și plăcut. Și o aterizare lină.

Constantinopol: Capitala Imperiului Bizantin

Imediat ce am ajuns în Constantinopol, ne-am grăbit să mergem la Sfânta Sofia. Aghia Sofia înseamnă „Sfânta Înțelepciune” și se refera la Înțelepciunea lui Dumnezeu. Acum e moschee. Am mai vizitat-o și în 2015 și a fost cu totul altceva. Acum este interzis accesul la etajul 1, unde este celebrul mozaic Deisis, dar și alte mozaicuri cu împărați și împărătese bizantine.

Maica Domnului pe tron cu Pruncul în brațe, de pe bolta Altarului, este acoperită cu niște draperii albe. Totuși, n-au acoperit chipul Serafimului din stânga, sus. La intrare încă te întâmpină mozaicul cu Împăratul Leon în genunchi în fața lui Hristos.

De asemenea, la ieșire, au lăsat neacoperit mozaicul cu cei doi ctitori, Constantin cel Mare și Iustinian, avându-l pe Hristos în mijloc. Ne-am desfătat de Sfânta Sofia atât cât am putut în condițiile date, pipăindu-i pereții și ușile vechi de 1500 de ani, numărând crucile rămase vizibile pe pereți. A fost frumos, a fost momentul nostru de taină cu Sfânta Sofia, cu marmura și cu mozaicul ei.

Ne-am plimbat apoi prin fostul Hipodrom din Constantinopol. Acum, aproape nimic nu mai amintește de faimosul Hipodrom. Am admirat Obeliscul egiptean, datat în secolul XII î.Hr., adus de Constantin cel Mare de la Roma.

În cartierul Laleli din Istanbul am găsit biserica unei foste mănăstiri bizantine de secol XI: Mănăstirea Myrelion, ctitoria împăratului Roman I Lecapenos. A fost mănăstire de maici. Acum e moscheea Bodrum Camii. O splendoare bizantină între blocuri de beton. Am intrat și ne-am rugat în tăcere.

În a doua zi de Constantinopol am vizitat Patriarhia Ecumenică, unde se află Biserica „Sfântul Gheorghe”. Am găsit aici moaștele Sfintelor Eufimia, Solomoni și Teofano, o bucată din Stâlpul flagelării și părticele din moaștele Sfinților Trei Ierarhi. Apoi am vizitat Biserica comunității românești, Biserica din Vlaherne și Biserica de pe locul minunii Izvorului Tămăduirii. Apoi am mers într-o croazieră de o oră pe Bosfor.

În a doua parte a zilei am mers 15 kilometri pe jos prin Oraș, în căutare de foste biserici bizantine transformate în geamii. Am găsit fosta biserică a Mănăstirii Pantocrator, care este monumentală. Istoria Mănăstirii e impresionantă. Aici, turistul se poate bucura de o panoramă splendidă spre Bosfor.

Peregrinând prin Cetate, am găsit o altă fostă biserică bizantină devenită moschee: Biserica „Theotokos Kiriotissa”, închinată Maicii Domnului. Foarte frumoasă.

În Stambul, la plimbare, trebuie mers cu pliculețe de whiskas în buzunare. Pisicile (foste) bizantine sunt peste tot.

Epivata ‒ cetatea Sfintei Parascheva

În drumul nostru înapoi spre Țările Române, ne-am oprit la Selimpașa, fosta cetate bizantină Epivata, locul nașterii Cuvioasei Parascheva, care se află destul de aproape de Istanbul. Nu știam dacă în acest orășel turcesc vom mai găsi ceva care să mai amintească de Cuvioasa. Dar am găsit! Până acum o sută de de ani, orășelul a avut populație mixtă, de turci și greci. Dar în 1923, în urma schimbului de populație între Grecia și Turcia, grecii au plecat, iar bisericile lor au rămas abandonate. Dar n-au avut de ales. Am găsit în Epivata (Selimpașa) bisericuța Sfântului Gheorghe transformată în moschee. Am găsit și niște ruine de ziduri bizantine, care erau ale Bisericii Sfintei Parascheva, dărâmată de autorități în 1979, deasupra cărora este acum un parc de joacă pentru copii. Am văzut acolo o placă informativă în limbile turcă și română, în care se pomenește de Sfânta Parascheva.

Biserica fusese construită peste locul casei unde s-a născut Cuvioasa. Foarte aproape este marea. Deci Cuvioasa a copilărit la malul mării, în Bizanțul secolului XI. Cuvioasa Parascheva a fost o bizantină 100%! Cineva din orășel a organizat chiar și un muzeu dedicat istoriei Epivatei și, implicit, și Cuvioasei.

Sfârșit de jurnal bizantin

Cu ajutorul lui Dumnezeu, am ajuns cu bine acasă, în Cetatea Iașilor, Cetatea adoptivă a Cuvioasei Parascheva: Iași ‒ Noua Epivata. Dar aventura bizantină continuă! Pentru că în România găsim „Byzance après Byzance” (Nicolae Iorga).

Alina Ana Nistor