 detaliu-1.webp)
Acum un an, pe vremea asta, într-o bucătărie improvizată, parcă mă văd, Alex și cu mine, discutând despre o nouă „revistă”. Alex credea în ea, Alex o vedea, Alex simțea că Dumnezeu îl cheamă la această lucrare - și nu oricum, ci cu mine! Eu, care nu credeam, care nu vedeam, care nu simțeam, care nu voiam. Eu, care nu aveam timp nici să beau un pahar cu apă, eu, care aveam proiecte editoriale până dincolo de margini, eu, care știam că ceea ce voiește lumea nu voiesc și eu, și niciodată n-aș fi scris în stilul așa-zisului jurnalism „religios” de astăzi. Eu nu și nu, Alex da și da, și asta câteva luni de zile, până când, deodată, s-au deschis toate drumurile.
Așa, deodată!
Așa, deodată, am început să văd și eu, să cred, să simt că, da, poate fi o lucrare...
- Dar, Alex, n-o să intereseze pe nimeni! Noi vrem tihnă, pace, bucurie, nădejde, lumină, iar lumea, chiar și lumea noastră creștină, vrea sânge, circ, urlete și arderi pe rug! Pe cine mai interesează astăzi un site... liniștit? Da, poate or să intre din când în când, poate or să ne mai citească, dar se vor întoarce rapid la adrenalina cu care sunt obișnuiți...
- Da, Anca, așa este. Hai numai să facem o încercare... Măcar trei luni - sau mai bine, șase luni. Și, dacă nu ne citește nimeni, o să închidem proiectul după șase luni, cu toată liniștea din lume. Nu avem nimica de pierdut. Numai să încercăm.
„Șase luni spune omul ăsta?! N-o să rezistăm nici măcar o lună!”, îmi zic eu în barbă. „Dar, ca să scap de el, hai să zic că încerc...”.
- Bine, Alex! Poate or mai fi doi-trei ca noi, care caută pacea ca pe aer, care adulmecă lumina cu retina inimii, care scormonesc după Domnul prin inimă tăcut, neștiut... Or mai fi unii cărora le plac candelele, nu reflectoarele, șoaptele, nu răcnetele, învinșii, iar nu învingătorii... dragostea, iar nu dreptatea... Împărăția cerurilor, iar nu lumea aceasta... Or mai fi?
În ziua Cincizecimii am deschis Pridvorul. Ne-am pus sub semnul Pogorârii Duhului Sfânt. Aerul nostru preadulce, fără de care nici o bucurie nu e vie. Care cu noi toți să fie, de acum până-n vecie.
Vă mulțumim, oameni buni. Împreună, noi și voi, în Pridvor, în rugăciune.
Anca Stanciu
.webp)