O aspră rușine
mă trece prin mine
Din sulul vremii, desfășurat,
nu deslușesc un chip închegat
Tot ce se ivește,
îndată pălește
Când va fi trecut viața
mă voi destrăma, ca ceața
M-a prins vârcolacul din fântână,
M-a’mbrăcat viclean,
cu chip de țărână
ce se tot preface
și iar se desface
Nu am fost în stare
să pun stăvilare
răului din tine
furișat în mine
Răul a puit
și a schilodit
făptură curată
minte exaltată
ce adulmeca
înadins căuta
să se aciuiască
lângă Om
să crească
Mare-i lumea, mare
Dar i-am pus hotare
de-ntuneric și tăcere
să mă apăr de durere
Vremea picurând,
inima mocnind
iată-mă în hău...
Străbată pân’ la mine
Sfânt Numele Tău!
Maria Dragomirescu
Fotografie de Irina Iriser / pexels.com
Niciun comentariu încă. Fii primul care comentează!