Minciuna, fiica Babilonului, ticăloasa, exhibiționistă fără pic de pudoare, își plimbă în voie alter ego-urile în toată nuditatea lor prin forurile organizațiilor mondiale, prin guverne și parlamente, prin universități și tribunale, prin bănci, mall-uri și târguri, pe străzi și prin casele oamenilor. Viclenia, compromisul, evaziunea, falsitatea, corupția, impostura, trădarea, lingușeala, lăudăroșenia, nedreptatea, manipularea, ipocrizia, înșelăciunea. Fiecare își etalează abilitățile specifice, duse la nivel de mare șmecherie prestidigitatoare. Un coșmar diurn la scară universală. Vorbește cu falsă îngrijorare despre sănătate, dar provoacă îmbolnăvire și moarte. Ține discursuri despre pace, dar declanșează și întreține războaie. Susține cu fățarnică preocupare progresul și bunăstarea, dar seamănă instabilitate și sărăcie. Militează pentru justiție, dar îți fură dreptatea din brațe. Îi place să pozeze în expertă și autoritate în domeniu prin studiourile TV, pentru a oferi cu mărinimie analize, sfaturi și previziuni. Dar și mai mult îi place pe rețelele de socializare, unde nu prea mai are cenzură, explodând cotele narcisismului, ale mândriei și slavei deșarte. O vezi cum își cumpără favoruri în stil mafiot, cum dă din coate cu tupeu maxim, cum profită de pile, cunoștințe și relații, pentru a ajunge neapărat number one. Neapărat. Fără pic de jenă că nu are competențele necesare. Stă cu neobrăzare cocoțată acolo și-ți râde în nas. Îi place să mestece ca pe gumă cuvinte pretențioase cu care să epateze. Management, leadership, criză și engagements sunt la ordinea zilei. Te consiliază pe inteligență emoțională și te convinge că scrupulele sunt pentru cei slabi. Exilează meritocrația într-o lume utopică. Ea este puternica și stăpâna zilei.
A fost odată ca niciodată... minciuna cu picioare scurte. Pe când oamenii se aveau ca frații și cinstea era legea Domnului pe Pământ. Pe atunci era imediat reperată, demascată, stigmatizată și alungată. Astăzi are picioare lungi și subțiri, ca în „Ispitirea Sfântului Antonie cel Mare” a lui Salvador Dali, după cum remarca Steinhardt. Umflându-se cu fiecare atenție care i se oferă, se plimbă țanțoșă ca o regină, călcând peste inimile supușilor ei. Ea, dintre toți, e cea mai conștientă că tot acest circ nu-i decât un desen animat pentru cei necopți la minte. O beție de amăgiri, abureală și poleială.
Minciuna are un plan ambițios: vrea să provoace o eclipsă totală de adevăr. A pregătit și ochelari de eclipsă, sub pretextul că adevărul este prea puternic ca să-l poți privi cu ochiul liber. S-a gândit, pe fondul marii atenții ce i se oferă, să se interpună între El și noi − și, până să ne scoatem noi ochelarii orbirii noastre, ea să nu mai vrea să se dea la o parte. Pentru succesul acestei scheme, ea și-a făcut și campanie electorală în prealabil, sub sloganul: „Adevărul rănește și doare; eu vindec și aduc alinare!”. Va motiva că are suficienți adepți cât să-și formeze un imperiu, și că supușii au nevoie de întunericul ei pentru a reuși netulburați să ajungă oameni faimoși, modele de succes. Se declară dușman al Adevărului, dar n-are cum să lupte cu El. Este doar tentativa unui nebun de-a azvârli cu noroi în cer. Minciuna este doar pielea năpârlită periodic de tatăl ei, diavolul (Ioan 8:44), pe care cei înșelați o îmbracă pentru a prinde – cred ei – superputeri.
Pentru noi, creștinii, Adevărul nu este un concept filosofic abstract. Hristos ne-a spus: „Eu sunt Adevărul...” (cf. Ioan 14:6). În El se explică totul, și El le explică pe toate. Este Evident, Absolut, Atotputernic, dar nu vrea să strivească. El vrea ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină (I Timotei 2:4), dar nu acționează împotriva voii niciunuia „dintr-aceștia mici” (Matei 18:6). Este, paradoxul paradoxurilor, atât de delicat și de smerit − smerenia însăși, cea mai înaltă și mai adâncă, cea mai pură. Adevărul-Dumnezeu este și omniprezent. Cele mai mari eforturi trebuie făcute pentru a nu-I întoarce spatele. Un creștin nu poate trăi în afara Adevărului, se sufocă mai ceva ca peștele pe uscat. „Creștin cinstit” este un pleonasm. „Creștin duplicitar” este un nonsens. El știe că lumina nu are niciun amestec cu întunericul (II Corinteni 6:14). De aceea, se luptă clipă de clipă să fie de partea Luminii. Și astfel, Lumina va fi cu el.
Trăim, mai mult ca oricând, un timp al mărturisirii Adevărului. Simplu, normal, delicat. Nu numai cu cuvântul, ci cu însăși viața noastră. Domnul ne cheamă: „Voi sunteți lumina lumii” (Matei 5:14), „să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor” (Matei 5:16) și „ca fii ai luminii să umblați” (Efeseni 5: 8).
Să rămânem până la ultima suflare întru Adevăr, pentru a ne bucura veșnic de El!
George OlteanuFotografie de Luna Joie / pexels.com
Niciun comentariu încă. Fii primul care comentează!