Întâlnire 

În viață, ne întâlnim cu oameni pe care nu-i vedem sau nu-i simțim în niciun fel. Trecem unii pe lângă alții și atât. Dar, de multe ori, omul care a trecut prin fața ta o dată, de două ori, de „n” ori, într-o zi, îl vezi altfel. Îl simți altfel! La fel se întâmplă și cu sfinții. Auzim de un sfânt, dar nu ne atinge inima cu nimic. Până într-o zi, când... se întâmplă ceva: ori o minune, ori o bucurie, ori o durere − și el e acolo, prezent, după colț.

După colț m-a așteptat și Sfânta Blandina. Recunosc, nu am dat mare importanță sfintei la început, mai ales când s-a vorbit de canonizare. Dar, cum spuneam, vine o zi care schimbă tot. 

Duminica trecută a fost canonizarea locală a sfintei. Și, nu știu de ce, dar inima mea s-a aprins de un dor pentru ea. Eram nerăbdătoare să ajung la dânsa. Și cum sfinților nu le trebuie multe cuvinte, nici multe daruri sau gânduri, Sfânta m-a adus la ea.

Luni dimineață eram la Iași. Ce e drept, la spital. În ultima vreme, drumurile la Iași sunt dese pentru astfel de vizite, dar e un prilej numai bun de a merge și la Sfânta Parascheva, iar acum, și la Sfânta Blandina. Revenind... După câteva ore de așteptare pe holuri (cu stări de rău și nu numai), dar și cu o nerăbdare de a merge la Mitropolie, iacătă... mă duc la Sfânta. Urc agale scările din curte, inima tresaltă de emoție. Dar o emoție mare de tot, și nu știu de ce. Că, repet, nu mi-am lipit așa tare inima de Sfânta, din prima. Și mă așez la rând. În mintea mea era că Sfânta sigur e așezată lângă Sfânta Parascheva. Și fac câte un pas, câte un pas, și mă gândesc ce să-i spun sau cum să-i mulțumesc (în timp ce eram pe holul spitalului și starea mea se tot schimba, primesc și un telefon care nu aducea vești prea bune. Ispite, pe scurt. Și îmi vine în gând: „Sfântă Blandina, te rog, ajută-mă să primesc și eu ocara de la oameni așa cum tu ai primit-o de la propriul tău fiu!”. Și da, ajutorul a venit de îndată!).

Și iar fac un pas, până când... de după colț, o raclă micuță, de lemn, simplă, așezată la picioarele Sfintei Ecaterina, dacă nu greșesc... E Sfânta! Sfânta mea dragă! Nu am cuvinte să spun ce am simțit: o pace, o liniște, dar o liniște venită din smerenia Sfintei, din cumințenia ei, nu știu cum să explic. M-am închinat fără să-i mai spun nimic, mă blocasem. După ce ajung și la Sfânta Parascheva, mă întorc și iar mă închin Sfintei Blandina, mai dezmeticită de data asta. 

M-am retras apoi într-un colț și mă uitam cum oamenii trec pe lângă racla ei fără să o observe. Mă gândeam că așa i-o fi fost și viața: simplă, cu pace și smerenie. Trecea neobservată de oameni! Slujea cu timp și fără timp pe Hristos și se ținea aproape de Sfânta Parascheva. Iar Sfânta, pentru că prietenii adevărați nu uită de ceilalți, a așteptat vremea potrivită și a primit-o lângă dânsa... ca Sfântă!

Alexandrina