Suntem deznădăjduiți până în măduva oaselor, fără măcar să ne mai dăm seama, căci a devenit deja o obișnuință. Suntem deznădăjduiți de propria îndumnezeire, ne căutăm salvarea în îngustimea acestei lumi, care ne sufocă și ne dă, în schimb, starea de neputință care ne aruncă în același cerc vicios, pedalând la nesfârșit între margini colțuroase și răni infectate. Cu „antitetanosul” vine degrabă Mitropolitul Athanasie al Limassolului, ale cărui cuvinte sunt atât de mângâietoare, încât mai că le simți fizic lucrându-ți în piept.
„Nu am văzut niciodată rugăciune fără rezultat”, ne spune el, parcă într-o contrapondere cu cuvântul lui Dumnezeu: „Precum se coboară ploaia şi zăpada din cer şi nu se mai întoarce până nu adapă pământul şi-l face de răsare şi rodeşte şi dă sămânţă semănătorului şi pâine spre mâncare, asa va fi cuvântul Meu care iese din gura Mea; el nu se întoarce către Mine fără să dea rod, ci el face voia Mea şi îşi îndeplineşte rostul lui” (Isaia 55:10-11).
Nimic pe lume nu e la voia întâmplării. Nici un gând pe care-l gândim, nici o rugăciune pe care o rostim, nici un suspin care ne scapă, nici o durere, nici o lacrimă, nici un zâmbet pe care i l-ai dăruit celuilalt, atunci când, poate, tu erai pe dinăuntru zob. Doamne, strânge-le pe toate Tu, căci noi săraci suntem și cu traistele găurite, pare că nu mai sporim de nici un fel, pare că mergem înapoi, pare că toate ne scapă printre degete și numai neputința, Doamne, ne e avere. Strânge-le Tu, Doamne, și le înmulțește, și fă ca nici o rugăciune să nu rămână în mormânt, fără de înviere.
A.S.
Fotografie de Salah Eddine Tafakourt / pexels.com
Niciun comentariu încă. Fii primul care comentează!