În icoana Bunei Vestiri, Maria ține fusul și firul purpuriu pentru catapeteasma templului. Firul trece prin degete. Casa din Nazaret se umple de lucru. Arhanghelul Gavriil aduce vestea întrupării. În pântecele Fecioarei începe o altă țesere: trupul Fiului. Lucrarea mâinilor pregătește loc pentru har.
O altă icoană îl arată pe Apostolul Luca în atelier. Pictează chipul Maicii Domnului. Pensula rămâne în mână. Îngerul stă aproape de pictor. Atelierul devine loc de întâlnire cu Cerul.
Două icoane transmit aceeași învățătură. Îngerul intră în lucrarea omului. Maria pregătește firul templului. Luca pictează chipul icoanei.
Tradiția monahală păstrează această înțelepciune. Lucrarea mâinilor și lucrarea inimii cresc împreună. Mâinile modelează materia lumii. Inima primește harul.
Despre astfel de mâini vorbea și Părintele nostru Teofil Părăian. Îi plăceau mâinile bătătorite formate prin osteneală, obișnuite cu sapa și cu coasa. Când l-a întâlnit pe Părintele Arsenie Boca în 1942, i-a remarcat mâinile bătătorite, semn al unei vieți de muncă și de nevoință. Osteneala modelează omul. Lucrarea formează răbdarea.
O zicere atribuită lui Nichita Stănescu spune:
„Curăţă câmpul ca să aibă unde să aterizeze îngerii.”
Viața noastră seamănă cu acest câmp. Fiecare gest pregătește pământul inimii. Fiecare zi deschide locul întâlnirii.
Maria ține firul catapetesmei.
Luca ține pensula deasupra icoanei.
În mâinile care lucrează, Cerul găsește loc pe pământ.
Pr. Ioan Gînscă
