Închipuirea e piatră de poticnire
dacă o lași să-ți brodeze un chip
ce nu ține seama de fire
De firea ta,
pe care ești dator să o cunoști,
deși n-o poți schimba
Închipuirea e părere,
e vânare de vânt...
Până când afli cât de puțină durere
poți răbda
căznindu-te să treci
din pământ
în cuvânt
Pământul doare,
oasele dor, de sunt scormonite.
De folos e durerea aceasta
să stingă în noi văpaia celor închipuite
Cine oglindește pe cine,
în lumea brodată de mine?
Surparea cea mare
a chipului cioplit
în aburul închipuirii
m-a istovit
și mi-a pus hotare.
Pe piatră, pe os,
zidirea e trudnică,
nădejdea e palidă,
timp nu mai e...
de unde folos?
Maria Dragomirescu
Fotografie de Deepak Ramesha / pexels.com
Niciun comentariu încă. Fii primul care comentează!