În primul rând, Împărăția Cerurilor

12 noiembrie 2018

O nouă viață pe care trebuie să o trăiesc. Un bonus, un extra-time. Pentru ce anume? Este foarte însemnată această vreme. Cât va fi ea. O lună, un an, zece ani, cincizeci de ani este un extra-time, un timp dăruit.

Și, dacă este timp dăruit, atunci tot ceea ce face parte din acest timp este dar.

Vom folosi viața pentru pocăință. Azi dimineață m-am rugat o oră și am simțit puterea Rugăciunii ‒ aduce lumină de-a lungul zilei, adică bucurie.

Știu exact ceea ce trebuie să fac: Isihie, Liturghie.

Dragostea. „Te iubesc”.

Nu te împotrivi, nu da sfaturi, nu te contrazice cu nimeni.

Vei dobândi toate darurile făcând astfel.

Timpul este scurt. Nu avem mult timp pentru a „activa” inima. Doar o scurtă vreme. Dar cât de minunată este simțirea inimii.

Domnul mângâie până și simțurile mele și trupul meu.

Pe Domnul nu-L amestec cu nimic.

Nu sta în calea nimănui.

Ispitele tratează-le cu Rugăciune.

Psaltirea. Ierusalimul. Tuturor toate. Biserica!

Roagă-te Domnului să ne lumineze spre a ști ce să facem cu rămășița din viața noastră.

Orice vei face să fie cu dragoste și libertate.

Simt că viața mea s-a încheiat și ceea ce trăiesc acum este un timp care mi s-a adăugat, ca dar.

Deci acum toate sunt dar. Sluga netrebnică primește daruri. Oh, Doamne, ce Stăpân! Stăpânul meu cel preadulce. Tată de lumină.

Început bun

Nu lua aminte la cele din afară, la veștile dracilor celor din văzduh, din trup. Ia aminte la cele ale inimii lăuntrice, de acolo de unde va veni ajutorul Tău. Fii isihast și niptic în toate ale vieții tale.

„Miluiește-mă, Doamne, vezi smerenia mea de către vrăjmașii mei, Cel ce mă înalți din porțile morții”.

Cel ce mă înalți din porțile morții.

Învierea sufletului meu prin Rugăciunea minții, pe care o aștept cu dor.

A slăbit duhul meu, a slăbit și trupul meu (50 kg)

Nu lăsa deznădejdea să intre în sufletul meu, să nu mă clatin, Doamne. Dă-mi putere, întărește-mă!

„Pentru ce, Doamne, stai departe? Pentru ce treci cu vederea la vreme de necaz?”

Nu-ți lua puterea, bucuria și nădejdea din cele zidite. Caută acolo, în adâncurile inimii, unde este viață, unde este Hristos, Lumina lumii.

Care este lucrul cel de căpătâi? Ce ar trebui eu să fac? Mă uit la ce s-a petrecut cu mine în ultimii aproape doi ani și încerc să înțeleg ce ar trebui să fac.

În primul rând, Împărăția Cerurilor. Caută în adânc.

26 noiembrie 2018

Slavă Domnului pentru toate, pentru toată viața mea care a fost și care încă este.

Mi-e sete de Domnul, mi-e poftă ca mintea mea să petreacă în adâncul inimii numai cu El, dar nu am nimic bun ca să-I dau. Îmi pare atât de rău că am luat-o pe căi ocolitoare în viața mea, că am nesocotit chemarea Domnului, că am disprețuit dragostea Sa. Dar orbirea mea a fost mare. Și este.

Noi însă trebuie să avem o rânduială, viața aceasta amestecată și haotică are nevoie de o rânduială spre a se vindeca. Chiar și puțin. Scopul este însă dragostea. Harul lui Dumnezeu, Hristos, unirea cu El în Lumină. În nezidita Lumină.

Programul

Lasă-te înnebunit de Domnul, uită toate, plătește un mic obol lumii prin familie.

Toate în isihie, în adâncul inimii, nu pentru oameni. Ai dăruit destul lumii, și iată ce ți-a adus: nimic, boală, durere și pustiu...

Lasă-te înnebunit de Domnul. Uită convențiile lumii. Afundă-te în dragostea Domnului și mai mult vei iubi, iar ceilalți cu adevărat vor lua folos.

Rugăciune, gând la Domnul, afundare în inimă, muzică psaltică, icoane, viețile sfinților.

Ceea ce faci în afară, fă cu zgârcenie. Închiderea cu măsură a simțurilor și forțarea minții de a-și lua informațiile din inimă, prin Rugăciune.

Vestirile cele adevărate, nu știrile lumii.

Înfrânarea rațiunii – alungarea gândurilor.

Am ales calea rânduielii duhovnicești, în cele din urmă. Aceasta s-a născut în inima mea încet-încet. Nu mă mai preocupă cealaltă decât în plan secundar, pentru că am văzut că sunt cu totul în mâna cea tare a Domnului, orice aș face, și aceasta mă bucură, pentru că se pare că nu am altă cale. Nu am de ales, Domnul mă împinge înainte.

Nu știu cât va mai îngădui Domnul să zăbovesc aici, dar știu că nu pot face nimic mai bun decât pocăință și viață lepădată de orice grijă lumească.

Iar durerea o vom preface în Rugăciune.

Domnul este luminarea mea, de cine mă voi teme?

„Rugăciunea creștină unește întregul om: mintea, inima și chiar trupul, toate se contopesc într-un singur act” (Părintele Sofronie).

Mintea (nous) este cea mai fină parte a rațiunii (logiki). Dar mintea nu trebuie să se amestece cu rațiunea, ci trebuie să se întoarcă în inimă. Gândurile rămân în partea groasă a rațiunii pentru relația cu mediul înconjurător. Este altă lucrare – logiki.

Mintea este o altă energie, este distilarea puterii mișcătoare a sufletului omenesc. Ea nu trebuie să umble hai-hui prin zidire împreună cu gândurile rațiunii, ci locul ei, ca lucrare fină, este în altarul lăuntric al inimii. Omul cel ascuns al inimii.

Și atunci, moartea ce este? Este ruperea legăturilor cu lumea înconjurătoare pe care omul le întreține prin simțurile trupești și prin rațiune. Rămâne însă partea cea mai aerată (miezul) a omului care, dacă a înviat, percepe lumea veșnică și trăiește în ea. Dacă nu s-a desprins deja de trup și rațiune, ea este oarbă și va petrece în întuneric, arsă de patimi și de neputința de a fi luminată de dragostea Domnului, de Lumina cea nezidită.

* * *

Nu găsesc calea. Nu găsesc calea. Nu mă pot împăca cu niciuna din cele pe care apuc, nu ajung defel să mă țin de ele. Îmi pun multe în minte și în plan, și nu este cu putință a le face.

Trebuie să mă smeresc. Nimic bun nu pot face, nu urmez nicio cale, nu reușesc. Deși mă străduiesc.

Cât aș dori să fie simplu, să nu am dileme, să fac ceea ce se cuvine.

Azi, în timp ce conduceam spre biserică, am găsit aceasta: mergi spre Lumină, caută Lumina! Ea te va călăuzi.

Aștept răspunsul Domnului. Unul pentru totdeauna.

Slavă Domnului pentru toate!

Mircea Stanciu

Fragment din „Jurnalul tămăduirii”,

carte în curs de apariție la Editura Bonifaciu